În rest, tăcere…

A fost emisă, în sfârșit, Hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor privind acuza de malpraxis în cazul decesului scriitorului Cezar Ivănescu. Moartea bizară a poetului s-a produs cu exact patru ani în urmă, după ce suferise, la o clinică particulară din Bacău, o ușoară și banală operație (hemoroizi). De ce au trebuit să treacă patru ani, greu de spus. Între timp, a murit și unul dintre petenți, fratele poetului, istoricul Dumitru Ivănescu; încă puțin și uitarea poate acoperi cu totul un episod de-a dreptul jenant pentru medicina românească a veacului XXI.
Nu ne așteptam ca, în virtutea binecunoscutei solidarități a slujitorilor lui Esculap, să avem parte de o Hotărâre nepartizană. Puteam cel mult să credem că, pritocită timp de patru ani, decizia ultimă a Colegiului Medicilor va fi suficient de abil întocmită – barem pentru a adormi suspiciunile, dacă nu a convinge până la capăt. N-a fost să fie nici măcar așa: Hotărârea este ornată cu eschive, contraziceri și abdicări de la logică, asezonate cu pure invenții de calibrul „Cezar Ivănescu obez” (abia ieșise din greva foamei!). În esență, întrebarea esențială a rămas fără răspuns: a fost anestezia generală indicată în cazul respectivei intervenții, a constituit ea cauza hotărâtoare a decesului?
Iată raportul patologilor de la IML privind starea decedatului: „cardiopatie și cardiomegalie marcată globală (hipertrofică și dilatativă), miocardioscleroză difuză disecantă, cicatrice întinsă de infarct miocardic la peretele anterior al ventriculului stâng, tuberculoză pulmonară fibronodulară, stază pulmonară cronică, ateromatoză și ateroscleroză sistemică, focare de pielo-nefrită cronică, pancreatită cronică incipientă, colită cronică.”
Dacă investigațiile preliminare ar fi fost făcute cât de cât corect, s-ar fi impus de la sine abandonarea anesteziei generale în favoarea celei zonale. Și aici apare fractura logică majoră: medicii afirmă că poetul era destul de sănătos pentru anesteziere generală, tot medicii susțin că era suficient de bolnav ca să moară cu grăbire „din cauze naturale”! Colegiul Medicilor îl scoate total din cauză pe dr. Dahnovici, care, cităm, „nu a avut nici o implicare în administrarea anesteziei acestui pacient.” Corect: medicul în cauză l-a preluat pe Cezar după aducerea lui la Spitalul Județean de la clinica particulară. Dar despre anestezistul cu adevărat implicat, cel din clinica privată, nu se pomenește nicăieri un cuvințel! Încă din faza primei anchete, unul dintre referenți, Eugen Tincu, medic primar ATI, a concluzionat, cu delicatețe colegială în formulare, că „față de morbiditățile evidente evidențiate la examenul necroptic, anestezia regională ar fi prezentat un prognostic de risc mai mic.”
Același punct de vedere, încă și mai răspicat formulat, apare și în ancheta finală. De această dată îi aparține chirurgului-expert consultat oficial (nu i se dă numele), care contestă „alegerea anesteziei generale ca modalitate de anestezie la un pacient vârstnic, fumător cronic, cu multiple comorbidități neevaluate corect postoperator.” (Dar preoperator vor fi fost? – n.n.) Opinia expertului este imediat eliminată de Comisia Colegiului Medicilor: „Punctul de vedere al expertului chirurg apreciază critic aspecte care nu sunt de competența sa, ci privesc elemente de resort anestezic.” Care va să zică, un chirurg (expert!) n-are de unde să știe că anestezia generală nu se recomandă celor cu „morbidități multiple”!
Tot asta a susținut și dr. Tincu, care-i chiar anestezist! Ambele puncte de vedere (de ce s-or mai fi cerut?) sunt înlăturate dintr-un condei, spre a face loc concluziilor expertului ATI (tot fără nume): „Standardul examinărilor preanestezice a fost respectat”. Constatându-se, deci, că pacientul este suficient… de sănătos (ca să moară a doua zi). Alt expert, cardiologul, constată: este vorba de un pacient tarat, cu multiple suferințe de organ, dar ignorate”. Bolnavul, zicem noi, poate să le ignore, medicina, nu. De altfel, întreaga poveste întinsă pe patru pagini, doldora de amănunte și detalii, nu face altceva decât să susțină că halul în care se afla organismul lui Cezar ar fi dus inevitabil la exitus. Anestezia, însă, o putea suporta! „Este greu de spus în ce măsură intervenția chirurgicală a precipitat decesul” – scrie în Hotărâre.
Și dacă-i așa de greu…