Politic

În PNL Suceava există o concurență de 2-3 pe un loc de candidat la alegerile parlamentare



Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Alexandru Băișanu
Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Alexandru Băișanu

În PNL Suceava există o concurență de doi-trei pe un loc de candidat pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Anunțul a fost făcut de președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Alexandru Băișanu, care a adăugat că pentru desemnarea candidaților se vor organiza sondaje în toate cele șase colegii de parlamentar care le-au revenit liberalilor suceveni în urma negocierilor din cadrul USL. El a arătat că rezultatele sondajelor vor conta într-o foarte mare măsură în desemnarea candidaților PNL Suceava la alegerile parlamentare. Realizarea sondajelor este cât se poate de surprinzătoare, în condițiile în care în momentul de față se știu deja în proporție de aproape 100% toți candidații care vor reprezenta PNL Suceava în alegerile pentru Senat și Camera Deputaților. Cu toate acestea, Alexandru Băișanu a declarat ieri în cadrul unei conferințe că în prezent „nimeni din PNL Suceava nu este bătut în cuie drept candidat. Nimeni. Doar Delegația Permanentă poate hotărî candidaturile”.
El a arătat că Biroul Județean al PNL Suceava a stabilit în ședința de miercuri seara un calendar de acțiuni pentru desemnarea finală a candidaților liberali. Astfel, în perioada 19-22 septembrie va avea loc depunerea candidaturilor la secretariatul PNL Suceava, după care între 24 și 27 septembrie se va face selectarea firmei care va efectua sondajele și va stabili chestionarele. Alexandru Băișanu a mai spus că între 24 septembrie și 7 octombrie, candidații își vor face campanie în colegiile în care vor să fie aleși parlamentari, iar sondajele de opinie vor fi efectuate în perioada 28 septembrie și 7 octombrie. Rezultatele finale ale sondajelor de opinie vor fi prezentate pe 7 octombrie urmând ca Biroul Permanent Județean să propună lista de candidați.
Băișanu spune că Pardău și Prodan au concurenți pentru candidaturile în colegiile pe care le reprezintă în momentul de față
Alexandru Băișanu a ținut să sublinieze că Delegația Permanentă a PNL Suceava va fi cea care va stabili prin vot viitorii candidați liberali pentru alegerile parlamentare.
Se pare că declarațiile liderului liberalilor suceveni îi vizează direct pe deputatul de Vatra Dornei, Dumitru Pardău, și pe senatorul de Siret – Rădăuți, Tiberiu Prodan, veniți recent în acest partid. Cei doi parlamentari veniți în PNL de la PDL și-au negociat la nivel central candidaturile pentru un nou mandat în colegiile pe care le reprezintă în momentul de față. Mai mult, la nivel central, în cadrul USL, s-a stabilit în mod clar că actualii parlamentari în funcție pot candida în colegiile în care au fost aleși în 2008. Cu toate acestea, Alexandru Băișanu a declarat în cursul zilei de ieri că în Colegiul nr. 4 pentru Senat (Siret) există mai mulți liberali care vor să candideze, respectiv actualul senator Tiberiu Prodan, dar și viceprimarul Sucevei Ovidiu Doroftei, fostul deputat PNL Mihai Sandu Capră și președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, Marius Zmău. Băișanu a mai declarat că și în Colegiul nr. 9 pentru Camera Deputaților (Vatra Dornei), postul de deputat deținut în prezent de Dumitru Pardău mai este vizat și de fostul primar din Vatra Dornei Ioan Moraru și de o persoană care lucrează în domeniul silvic.
Adrian Artene ar vrea să candideze din partea PNL în Colegiul nr. 2 pentru Camera Deputaților
Alexandru Băișanu a arătat că printre cei care doresc să candideze în Colegiul nr. 2 Suceava (Burdujeni și localitățile limitrofe) se numără viceprimarul Sucevei Ovidiu Doroftei, dar și un profesor de la Universitatea „Ștefan cel Mare” și un om de afaceri. Liderul liberalilor a spus că după ce a fost exclus din Partidul Poporului – Dan Diaconescu, fostul lider al organizației județene Suceava a acestei formațiuni, Adrian Artene, și-a manifestat intenția de a candida în Colegiul nr. 2 Suceava pentru Camera Deputaților. Băișanu a mai precizat că și în Colegiul pentru Camera Deputaților Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc există doi posibili candidați. Cu toate acestea, în cazul acestui colegiu, o decizie finală cu privire la candidatul PNL o vor lua primarii liberali din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Fundu Moldovei.
Din spusele lui Alexandru Băișanu, singurul colegiu în care până în momentul de față nu există concurență este Colegiul nr. 1 Suceava. În acest colegiu și-a manifestat intenția de a candida Alexandru Băișanu.
Președintele PNL Suceava a mai afirmat că în situația în care în urma sondajelor care vor fi realizate se va constata că nici unul dintre cei care doresc să candideze nu are șanse să câștige alegerile, există posibilitatea ca liberalii să desemneze un candidat din afara partidului, „din viața culturală, științifică sau civică a Sucevei”.
Băișanu a arătat că PNL Suceava nu intenționează să cedeze vreo candidatură conservatorilor, acest lucru fiind însă posibil doar dacă se va decide la nivel central.