In Memoriam Aurel George Stino

– Omagiu veșnic omului de litere fălticenean grație plăcii comemorative ridicate de familia Mitocaru
Într-un loc din Fălticeni în care odinioară a existat un cuib de intelectuali ai ținutului, respectiv familia Stino, a fost ridicată, la ceas de mugur de floare, în semn respect și neuitare, o placă comemorativă, la inițiativa profesorului Constantin Ilioaia și cu acceptul Primăriei. Este vorba despre lucrarea ce va marca pe vecie locul unde, într-o căsuță modestă, dar încărcată de cultură, profesorul Aurel George Stino a încercat să creeze un altar întru cinstirea lumii literelor. Pasionat de publicistică, A.G. Stino și-a legat numele de cel al unor publicații distinse ale vremii: „Curentul literar”, „Neamul Românesc”, „Adevărul literar și artistic”, „Iașul literar”, „Cronica”. Însă, cea mai mare pasiune a omului de litere fălticenean au reprezentat-o epistolele, fapt care l-a făcut, la un moment dat, pe unul dintre cei mai buni prieteni ai săi să afirme că „se află în conversație chiar și cu Polul Nord”. Lucrarea comemorativă a fost executată de președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Suceava, profesorul Gabrel Baban, și a fost susținută financiar de actualii proprietari, familia Mitocaru, din Fălticeni, de altfel, preferații doamnei Stino în momentul în care a fost nevoită să-și înstrăineze terenul. Și cred că nu a greșit în alegerea făcută, familia Mitocaru păstrând cu sfințenie tot ce s-a putut din grădina gândită și iscată cu suflet de omul de litere Aurel George Stino și de distinsa sa soție, Virginia, cea care după ce a băut apa vie a Fălticeniului, se apropie, acum, de venerabila vârstă de 101 ani. Având ca specialitate horticultura și fiind un mare iubitor de plante, inginerul Nicolae Mitocaru îngrijește pomii din fosta grădină Stino ca pe propriii copii, oferindu-le hrană, dar mai înainte de toate, câte o fărâmă din sufletul său. Așa se face că, deși majoritatea arborilor sînt mai bătrâni ca veacul, sînt foarte viguroși, vrând parcă să păstreze mereu vie memoria celui care i-a sădit. „Am considerat că trebuie, cu pioșenie, să avem grijă de acest loc binecuvântat de Dumnezeu și să continuăm atmosfera împământenită de familia Stino. Mălinul, copacul preferat al profesorului Stino, a fost ultima imagine pământească luată cu sine de profesor, așa după cum însăși doamna Virginia Stino ne-a povestit, cu ani de zile în urmă”, a precizat farmacista Mariana Mitocaru. Am părăsit grădina în care se află acum, la loc de cinste, placa memorială, cu gândul la acele vremuri rafinate și pline de tihnă, mărturie a vieții intelectuale fălticenene din veacul trecut și cu bucuria că cine trăiește acum aici are, totuși, zvâcniri spirituale.