Președintele PSD Suceava și candidatul USL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat în cursul zilei de ieri că Ministerul Educației va repartiza pentru județul Suceava nouă microbuze pentru transport școlar. Nechifor a precizat că microbuzele vor fi distribuite în județ în funcție de solicitările existente de către primari și directorii de școli.
„Veți vedea abordarea echidistantă și corectă în distribuirea acestor microbuze. Ministerul a alocat aceste microbuze, prin Inspectoratul Școlar Județean, acolo unde existau cerințe, în localitățile în care acestea sunt absolut necesare. Și vorbim despre localități foarte izolate, în special în zona montană, unde sunt comunități mici, împrăștiate între dealuri”, a explicat Nechifor, care a ținut să precizeze și comunele în care vor ajunge cele nouă microbuze, dar și partidul din care fac parte primarii.
Astfel, microbuzele vor fi distribuite la Breaza – PSD, Fundu Moldovei – PNL, Izvoarele Sucevei – PDL, Moldovița-PDL, Ulma – PSD, Mușenița – PSD, Vulturești – unde actualul primar este PDL, dar candidează pe listele PNL, Udești – PSD și Zvoriștea – PSD.
„Asta e politica USL. Asta înseamnă echidistanța, transparența și facem ceea ce trebuie, pentru că trebuie să facem schimbarea și la Suceava”, a mai spus Cătălin Nechifor.