Fotbal Club Cetatea

În iarnă mai vin trei jucători pe Areni



Marian Pană vrea să întărească lotul cu 2-3 jucători de valoare
Marian Pană vrea să întărească lotul cu 2-3 jucători de valoare

Antrenorul Marian Pană a mărturisit că este mulțumit de parcursul echipei și de modul cum s-au comportat fotbaliștii săi în această ediție campionat. Cu toate acestea, tehnicianul sucevean a declarat că este foarte posibil ca în pauza de iarnă să mai fie cooptați în lotul Cetății încă 2-3 fotbaliști de valoare. „Avem o strategie foarte precisă și este normal să ne pregătim din timp pentru ce va fi la anul. În iarnă vom trage linie, însă nu vom aduce jucători noi doar de dragul de a mai face niște transferuri, ideea este să îmbunătățim calitatea lotului. Cred că nimeni nu-și dorește să mai trăim o dată dezamăgirea din sezonul precedent și de aceea vreau să nu mai existe emoții în momentul în care se accidentează unul sau doi jucători”, a precizat Marian Pană. Referitor la campionat, antrenorul Cetății a precizat că obiectivul imediat al echipei este câștigarea tuturor celor cinci meciuri care au mai rămas de disputat până la vacanța de iarnă. „Chiar dacă ne este din ce în ce mai greu să ne impunem din cauză că majoritatea adversarilor abordează o tactică ultradefensivă împotriva noastră, noi vom juca ca și până acum pe cartea atacului. Sper ca nici vremea să nu se înrăutățească prea tare în următoarele trei săptămâni, astfel încât suprafețele de joc să rămână în limite acceptabile”, a adăugat Marian Pană.



Recomandări