Lansări de carte

„În custodia timpului real” și „Tâlcuitorul de semne”

Aula Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din municipiul Suceava va găzdui miercuri, 7 ianuarie, în ziua de prăznuire a Soborului Sf. Ioan Botezătorul, la ora 12.00, evenimentul lansării volumelor de versuri „În custodia timpului real”, de Octavian Nestor, și „Tâlcuitorul de semne”, carte semnată de poetul Ion Cozmei și de fiul acestuia, Victor Alexandru Cozmei.
Ambele volume, care poartă eticheta Editurii Tipo Moldova Iași, deschid suita evenimentelor literare ale anului 2015 în arealul sucevean. Dacă profesorul și scriitorul Octavian Nestor face prin această carte pasul de la proză la poezie (în anul 2012 a scos de sub tipar volumul biografic „Paul Leu, un condei transcontinental”), Ion Cozmei reintră în scena literară cu „Tâlcuitorul de semne” (ediția a II-a, revăzută și adăugită prin contribuția fiului său, Victor Alexandru Cozmei), carte prefațată de regretatul academician Constantin Ciopraga, cu o postfață semnată de scriitorul și criticul literar Ioan Holban.

Recomandări

Scriitorul Dumitru M. Vintilă își lansează volumul „Bibi și Socrates”, vineri, la Muzeul Național al Bucovinei

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii

Poetul și eseistul Ovidiu Vintilă și-a lansat cel mai recent volum, „Valiza de lemn”, la Târgul de Carte Gaudeamus