Un bărbat de 34 de ani din comuna Slatina a ajuns la spital în comă de gradul III, după ce a fost lovit cu pumnul în față de un tânăr de 20 de ani.
Victima, Gavril A., a consumat băuturi alcoolice împreună cu agresorul, Ionuț M., într-un bar din comuna Iacobeni. La un moment dat, pe fondul stării de ebrietate, între cei doi a izbucnit un conflict spontan. Gestionara de la bar l-a scos afară din incintă pe tânărul de 20 de ani, Ionuț M., solicitându-i să plece acasă. Bărbatul de 34 de ani a ieșit și el afară iar între cei doi a avut loc o nouă repriză a conflictului. De data aceasta, tânărul i-a aplicat celuilalt o lovitură cu pumnul în zona feței. În urma loviturii, bărbatul de 34 de ani s-a dezechilibrat și a căzut cu capul de ciment.
Victima a fost transportată la spital unde a fost diagnosticată cu „traumatism cranio cerebral deschis, plagă stângă, comă gradul III”.
Tânărului agresor i-a fost întocmit dosar penal urmând ca în funcție de zilele de spitalizare ale victimei, fapta să fie încadrată juridic.