Am pornit agale pe străzile orașului în căutarea naturaleței. Nu știu după ce să mă ghidez, ceea ce caut a fost de mult timp dată uitării.
M-am documentat și pornesc entuziastă, trebuie să fie ceva nemaipomenit, deoarece toți vorbesc despre „ea”, toți o doresc, dar foarte putini o posedă.
Suntem pasagerii fără voie ai unei lumi care promovează cu atâta patos „ambalajul”, fără a da câtuși de puțin importanță „termenului de valabilitate”.
La fiecare pas îți răpesc privirea „păpuși de porțelan”, zugrăvite frumos, ce-i drept, cu produse de cea mai bună calitate, genele false flutură-n vânt iar efectul este uimitor.
Pe zi ce trece suntem mai săraci moral și spiritual, ne închinăm Zeului Blugilor și venerăm mărci precum Chanel, Louis Vuitton și multe altele, în goana după lucrurile de o clipă, contează eticheta și nu originalitatea.
Continui să colind străzile în lung și-n lat, mă împiedic de chipuri desprinse parcă din basme, de obiecte vestimentare intrate la apă, dar înaintez cu scopul de a căuta frumusețea neschimonosită pentru a compara.
Tresar la un moment dat crezând că am găsit-o în sfârșit pe chipul unei tinere cu măsuri perfecte, ochi năucitori, ținută irezistibilă.
Fericită mă întorc spre casă dar hotărăsc a poposi într-un parc. Mi-am tras sufletul, găsisem ce îmi dorisem dar…, pe banca alăturată, doi bătrânei cu chipurile brăzdate de trecerea timpului mi-au arătat ce înseamnă naturalețea, acea carismă dulce, ochi blânzi și lipsa artificialității.
M-au convins să mă întorc acasă cu certitudinea că frumusețea se află în ochii privitorului și nu ascunsă sub straturi artificiale.
Aurelia RIVNIC
