Se spune că nu poți trăi prezentul și viitorul dacă nu cunoști trecutul. Istoria ne-a învățat de-a lungul timpului că România este poate una dintre țările cu cea mai mare putere de regenerare.
Un spațiu mic,latin, într-o mare slavă a dăruit posterității oameni politici de o imensă valoare care au dat lecții de viață, de politică, dar mai ales de patriotism, oameni care poate privesc acum prin fereastra absolutului spre noi și ne judecă. Ne judecă pentru că e datoria lor să știe că valorile propulsate, sau chiar inventate de ei,și-au păstrat eticheta si importanța într-un sistem românesc ce trebuia să evolueze.
De câte ori, în resemnarea noastră solitară, nu invocăm mari nume ale trecutului glorios?? Răspunsul e simplu chiar fără vreun sondaj, de nenumărate ori, asta pentru că actualitatea politică ne cutremură zilnic. Suntem spectatorii muți ai unei scenete desprinse parcă dintr-un teatru al absurdului de mult apus, în care mai multe personaje dezorientate și dificile duc o luptă surdă pentru obținerea puterii sau a „cașcavalului”, uitând întru totul de oameni.
Ajungi la alienare aproape dacă încerci să raționezi fiecare declarație de presă, fiecare gest, fiecare propunere de lege, fiecare alianță.
Totuși, ne amintim subit că facem parte dintr-o Europă dezvoltată pe toate planurile, având în centru o Germanie care a cunoscut infernul totalitarismului și care și-a propus să îl uite valorificând capitalismul. Am încercat și noi rețeta. Am trăit o revoluție aplaudată de unii ,contestată de alții ,care ne-a adus in poziția unui stat de drept dar și a unei democrații „prost înțelese” cum obișnuiesc să spună mulți, o democrație ai cărei stâlpi stau să cadă zi de zi. După 1990, am fost liberi să alegem, să ne decidem soarta dar „ce naște din pisică șoareci mănâncă” și am ajuns în imposibilitatea de a diferenția răul de bine. Intrăm în cabina de vot nehotărâți,indeciși. Care e răul cel mai mic??? Care va fura mai puțin??? Care sunt cei ce nu ne mint chiar în toate? -întrebări care ni se rotesc mereu în minte pentru că sunt repetate la fiecare colț de stradă în preajma alegerilor…
Se spune că ”speranța moare ultima dar totuși moare” de aceea propun să nu ne poticnim în speranțe ci să trecem la judecăți simple dar clare care,în unitatea lor, să definească un viitor mai bun și să amintească de sufletele topite de lupta pentru crearea unui stat unit, atât pe plan regional, cat și pe plan ideologic, a unui stat numit simplu România.
Gabriela VACARIU
