Proiect

În 2010 începe recensământul general agricol



Institutul Național de Statistică va demara, începând cu anul 2010, recensământul general agricol. Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, legislația europeană referitoare la structura sistemului agricol și recomandările Organizației Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație prevăd organizarea și efectuarea de recensăminte generale agricole la intervale de zece ani.
În județul Suceava, pregătirea, organizarea și efectuarea următorului recensământ agricol se va desfășura în perioada 2009 – 2012, iar concomitent se va realiza și o anchetă privind metodele de producție agricolă.
Practic, prin acest recensământ se urmărește asigurarea de date statistice pentru fundamentarea politicilor naționale în domeniul agricol, precum și înregistrarea suprafețelor agricole utilizate, a efectivelor de animale pe specii, a mașinilor și a echipamentelor agricole, a persoanelor care desfășoară activități agricole și a metodelor de producție agricolă.
Culegerea datelor în cadrul acestui recensământ se va realiza în perioada 1 decembrie 2010 – 31 ianuarie 2011, de către Institutul Național de Statistică, iar datele finale trebuie să fie disponibile la data de 30 iunie 2012.