În 2009, cele mai multe victime ale traficului de persoane din Germania au fost din România



Cele mai multe victime ale traficului de persoane din Germania au provenit, în 2009, din România și Bulgaria, potrivit raportului Oficiului Federal de Criminalistică (BKA), informează pagina electronică a Deutsche Welle.
În 2009, autoritățile germane au percheziționat 600 de bordeluri, în căutarea posibilelor victime ale crimei organizate. Astfel, în 13 landuri germane au fost deschise 534 de dosare penale pentru trafic de persoane, cu 11 la sută mai multe față de anul precedent.
De asemenea, numărul victimelor a crescut cu cinci la sută, ajungând la 710 de persoane, majoritatea provenind din țări europene.
Raportul Oficiului Federal de Criminalistică arată că, la fel ca în anii precedenți, cele mai multe victime ale traficului de persoane au fost femei din România și Bulgaria.
Însă, în pofida numărului semnificativ de arestări, combaterea traficului de persoane rămâne o sarcină dificilă pentru autoritățile germane, mai ales că prostituția este legală în Germania, iar în plus femeile obligate să se prostitueze provin din țări membre ale Uniunii Europene, care au dreptul la rezidență.
„Traficul de persoane este un fenomen criminal, în care făptașii creează o relație de dependență între ei și victime, prin violență fizică și tortură psihică. Problema cea mai mare este că multe dintre victime evită să contacteze autoritățile, astfel încât infracțiunile în cauză rămân nepedepsite. Această legătură între infractori și victime va putea fi întreruptă numai atunci când, prin consiliere, vom convinge persoanele afectate să coopereze cu noi”, a declarat, la Berlin, Jörg Ziercke, președintele Oficiului Federal de Criminalistică, potrivit sursei citate.
De multe ori, faptul că victimele nu au nici cele mai elementare cunoștințe de limbă germană este un obstacol în plus în calea sesizării autorităților, dincolo de teama de amenințările proxeneților sau a faptului că traficanții ar putea colabora cu unii polițiști.
Statisticile pentru anul 2009 dezvăluie că unele victime ar fi intimidate prin ritualuri Voodoo, de traficanții de origine africană.
Cei mai mulți infractori cercetați pentru trafic de persoane au fost, în 2009, cetățeni germani, într-un procent de 36 la sută, urmați de români, bulgari și turci.
Oficiul Federal de Criminalistică a mai stabilit că numărul victimelor cu vârste de până la 14 ani s-a dublat, în 2009, față de anul precedent.