– Unul dintre pasagerii autoturismului Mazda implicat în circul de duminică noapte din centrul Rădăuțiului a fost rănit
– Șoferul, Ilie Nistor, zis „Cațai”, în vârstă de 22 de ani, din Vicovu de Sus, este cercetat acum pentru ultraj
Unul dintre gloanțele trase de polițiști spre pneurile autoturismului implicat în circul de duminică noapte din centrul Rădăuțiului, s-a oprit în fundul unuia dintre pasageri. De altfel, rănitul nu a mai avut ce face și s-a prezentat la spital pentru a primi îngrijiri medicale, cadrele medicale anunțând imediat Poliția. Luat la întrebări de oamenii legii, pacientul cu pricina a trebuit să povestească cum a ajuns cu glonțul în zona fesieră. Așa au ajuns polițiștii și la individul care se afla în acea noapte la volan, identificat în persoana lui Ilie Nistor, zis „Cațai”, în vârstă de 22 de ani, din Vicovu de Sus. Ieri, procurorii rădăuțeni au început cercetările împotriva lui Nistor, acesta fiind acuzat de ultraj, infracțiune pentru care, dacă va fi găsit vinovat, riscă să-și petreacă următorii șapte ani în spatele gratiilor. Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, Viorel Damu, gestul lui Nistor de a se îndrepta amenințător cu mașina înspre polițist, acesta din urmă fiind nevoit să se ferească pentru a nu fi lovit de autoturism, este considerat o amenințare la adresa omului legii. Până una alta, mașina lui Nistor, o „Mazda MX6” va fi ridicată de anchetatori, iar vicoveanul va fi ajunge în fața procurorilor cu mandat de aducere pentru a fi audiat. „Polițiștii nu vor ezita să folosească armamentul din dotare ori de câte ori se vor afla în situații prevăzute de actele normative sau regulamentele în vigoare care reglementează uzul de armă. Vizavi de situația înregistrată în centrul municipiului, consider că agentul de poliție a făcut uz de armă în conformitate cu legea. Cei predispuși la comiterea de fapte antisociale de genul acesteia trebuie să conștientizeze că polițiștii vor face uz de armă pentru a preveni și contracara astfel de fapte. Este de notorietate pentru fiecare dintre noi și mai ales pentru cei care au circulat în statele Uniunii Europene că atât carabinierii din Italia sau jandarmii din Franța, mă îndoiesc că în cazul unei situații identice cu cea de la Rădăuți nu ar fi folosit armamentul din dotare”, ne-a declarat, ieri, comandantul Poliției Municipiului Rădăuți, comisarul Ioan Crap.
– Scenariul unui circ tragico-comic
În noaptea de duminică spre luni în jurul orelor 01.20, când agentul de poliție Gigi Ursan a anunțat prin stație ofițerul de serviciu de la Poliția Municipiului că un autoturism cu număr de înmatriculare străin, cel mai probabil Mazda, circula cu viteză foarte mare prin zona centrală a localității. După aproximativ treizeci de minute autoturismul a apărut din nou în centru, în zona Catedralei, unde a depășit neregulamentar un Aro al poliției locale, ignorând în același timp și semnalul de oprire efectuat de către agentul șef adjunct Ursan. Ca și când nu ar fi fost de ajuns, după aproximativ patru sute de metri, autoturismul s-a întors și s-a îndreptat din nou spre echipajele de poliție pe care le-a ignorat din nou, deși polițiștii au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea bolidului. Șoferul autoturismului a mai rulat aproximativ trei sute de metri după care s-a întors, pentru a treia spre echipajele de poliție. Chiar dacă polițiștii au încercat să blocheze șoseaua cu autoturismul Aro, nu au reușit acest lucru, situație în care agentul șef adjunct Gigel Ursan a folosit armamentul din dotare, executând trei focuri de armă spre pneurile autoturismului. Cu toate acestea, bolidul și-a continuat drumul și a dispărut după câteva secunde pe strada Putnei, spre Horodnic de Jos. În autoturism, pe lângă Nistor, se mai aflau alte trei persoane.





