Împotrivirea

Rugăciunea este pentru începători și neputincioși. Iar cei care se pot lupta să folosească împotrivirea, care obișnuiește să astupe gura diavolilor. În felul acesta Domnul nostru a biruit cele trei mari războaie ce i le-a pus înainte diavolul sus, pe munte. Senzualitatea prin „nu numai cu pâine va trăi omul”, slava deșartă prin „să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău”, și iubirea de arginți prin „numai Domnului Dumnezeului tău sa te închini și numai Lui Unuia să-I slujești” (Mt. 4, 10).
Sfințitul mucenic Petru Damaschin ne spune referitor la acestea: „Când diavolii îți aduc vreun gând de mândrie, atunci să-ți aduci aminte de gândurile necuviincioase pe care ți le spuneau și smerește-te. Iar când îți vor aduce gânduri necuviincioase să-ți aduci aminte de acele gânduri de mândrie și să le biruiești în felul acesta, încât nici să nu deznădăjduiești din pricina gândurilor necuviincioase, nici să te mândrești din pricina celor bune”.
Astfel când un oarecare cuvios bătrân era luptat de gânduri de mândrie, își spunea gândului său: „Bătrâne, vezi-ți desfrânările tale”, și războiul încetă.
Există cazuri când cineva își mobilizează toate puterile duhovnicești, toate gândurile bune și totuși nu poate alunga un gând rău. Care este pricina? „Deoarece mai întâi am primit să judecăm pe aproapele”. Am judecat pe fratele nostru și gândul nostru a pierdut puterea ce-o avea mai înainte.
Uneori suntem fără minte, de aceea ne stăpânesc gândurile.
Însă de cele mai multe ori nu avem puterea să ne luptăm împotriva gândurilor, deoarece cedăm atacurilor lor, primim astfel de răni duhovnicești care nu se vindecă nici chiar cu trecerea unui mare interval de timp.
De aceea e mai bine să scape cineva prin puterea rugăciunii și a lacrimilor, deoarece:
– sufletul nu are întotdeauna aceeași putere, în al doilea rând
– diavolul are experiența multor mii de ani, în timp ce a noastră este foarte limitată și, încercând să ne împotrivim, vom fugi biruiți și răniți, căci mintea noastră iarăși se întinează cu imaginația necuviincioasă
– alungă mândria și arată smerenie cel ce scapă la Dumnezeu în ceasul războiului gândurilor și se mărturisește pe sine nevrednic, smerit și neputincios în a se lupta, și numai pe Iisus Hristos tare și puternic în război, deoarece El ne-a spus: „îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (In. 16, 33), adică patimile, gândurile și pe diavolul.
– Disprețuirea (defăimarea)
Dacă ne ocupăm cu gândurile ce ni le aduce vrăjmașul, niciodată nu vom putea face vreun bine, căci va fi războit de acela.
Disprețuirea, și faptul de a nu se ocupa cineva cu gândurile vrăjmașului este arma cea mai puternică și ea constituie lovitura cea mai tare dată diavolului. Trebuie să considerăm gândurile lui ca gângăniile, ca lătrăturile cățeilor, ca niște țânțari și in cel mai rău caz, ca vuietul avionului, sau ca nimic, deoarece:
– credem în puterea marelui nostru Conducător Iisus Hristos
– credem că după Crucea și moartea Domnului nostru, diavolul nu mai are nici o putere împotriva noastră, ci este slab și neputincios după cele scrise: „Vrăjmașului i-au lipsit săbiile până în sfârșit” (Ps. 9, 6).
Mai mare biruință împotriva diavolilor și rușinare a lor nu există ca disprețuirea, deoarece cel ce a ajuns la punctul acesta este înarmat cu harul lui Dumnezeu și rămâne neatins de gânduri și diavoli.
În completare am putea spune că pomenirea morții este un mijloc foarte puternic pentru biruirea gândurilor. Ea ne pricinuiește dureri de inimă pentru păcatele noastre și ne păzește mintea de gânduri. Cel ce socotește ziua ce-o parcurge ca ultima zi a vieții sale, va limita într-un grad foarte mare gândurile necuviincioase.
Stai la masă și mănânci? Să ai pomenirea morții, ca să nu te ispitească lăcomia pântecelui. Noi înșine să zugrăvim în mintea noastră imaginea mormintelor ca să ștergem de la noi nesimțirea ce ne stăpânește.
– „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”
Starețul Siluan, ultimul sfânt oficial al Sfântului Munte, spunea: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”. În modul acesta nici un gând nu se va încuiba înlăuntrul nostru.
Ce mod trebuie să folosim noi ca să scăpăm „de mucenicia cea îndelungată șși mult chinuitoare”, așa cum caracterizează Sfântul Teodor Studitul lupta cu gândurile?
Să urmăm tactica Sfântului Ioan Colov, care a încercat toate modalitățile.
Acest mare nevoitor al duhului ne sfătuiește următoarele: „Asemenea sunt unui om care șade sub un copac mare și vede multe fiare și târâtoare venind spre dânsul. Și când nu va putea să stea împotriva lor, aleargă sus în copac și scapă. Așa și eu stau în chilia mea și văd cugetele cele viclene venind împotriva mea. Atunci mă urc în copacul vieții, la Dumnezeul meu, prin rugăciune, și mă izbăvesc de vrăjmașul”.
Acest articol nu constituie un studiu amănunțit privitor la subiectul cel atât de important al gândurilor, ci este o predică ce s-a ținut cu câtva timp mai înainte. Dacă din această lucrare mică se va folosi cineva, să se roage și pentru cei care s-au ostenit întru alcătuirea ei. (ieromonah Benedict Aghioritul)