Împărăția cerurilor, destinația desăvârșită a omului credincios

În Sfânta Scriptură, Raiul este adesea numit Împărăția cerurilor sau Împărăția lui Dumnezeu. Această denumire nu este proprie nici profeților Vechiului Testament și nici patriarhilor sau drepților care au viețuit înainte de Întruparea Cuvântului, ci ea este specifică Cuvântului Însuși, adică Fiului lui Dumnezeu întrupat, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Împărăția cerurilor se referă la comuniunea veșnic fericită a omului cu Dumnezeu, deci, la desăvârșirea omului. Totodată, expresia biblică Împărăția lui Dumnezeu semnifică stăpânirea lui Dumnezeu în cer și pe pământ, peste întreaga creație, peste îngeri și oameni și întreg universul. Acest termen este folosit în Sfânta Scriptură de 112 ori și cu această expresie și-a început propovăduirea atât Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, cât și Iisus Hristos.
În general, o împărăție este un domeniu guvernat de un împărat, iar tot ceea ce ține de împărăție poartă chipul sau imaginea împăratului. Împărăția cerurilor este întâi de toate un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, iar ea vizează destinația desăvârșită a omului credincios. Însă aceasta nu se oferă oricum și oricui, ci ea se câștigă cu străduință, prin multă trudă, căci Împărăția cerurilor trebuie să constituie neapărat obiectul credinței. „Pentru aceea, fraților, siliți-vă cu atât mai vârtos să faceți temeinică chemarea și alegerea voastră, căci făcând acestea nu veți greși niciodată. Că așa vi se va da cu bogăție intrarea în veșnica Împărăție a Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos” (2 Petru 1, 10-11). Hristos-Domnul a vorbit în pilde despre ea: pilda semințelor, pilda grăuntelui de muștar, pilda aluatului, pilda neguțătorului de mărgăritare etc. Prin venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu este inaugurată pe pământ Împărăția Sa, Împărăție ce este identificată cu Biserica Sa pe care nici porțile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). Biserica lui Hristos reprezintă deci forma exterioară văzută a Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.
Această Împărăție are însă și o față tainică sau ascunsă, după cum Însuși Mântuitorul Iisus Hristos le-a descoperit fariseilor care Îl întrebau când va veni Împărăția lui Dumnezeu. „Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Și nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 20-21). Așadar, din Sfânta Scriptură rezultă faptul că Împărăția lui Dumnezeu are, pe de o parte, o dimensiune concretă, palpabilă și exterioară, iar pe de altă parte, una interioară, nevăzută. Împărăția lui Dumnezeu se va manifesta în mod deplin la Parusia Domnului, atunci când întreaga creație va fi restaurată. Parusia Domnului este ultima și veșnica etapă a Împărăției lui Dumnezeu, ce va fi precedată de învierea cea de obște și de înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos sau Judecata universală, când Împăratul Judecător îi va despărți pe cei buni de cei răi.
De aici trebuie să înțelegem că lumea și istoria nu sunt închise ermetic în ele însele, ci ele au această aspirație spre desăvârșire. În acest sens, Biserica îi cheamă pe credincioși să fie preocupați mai mult de cele veșnice și netrecătoare și nu de cele materiale și trecătoare, adică să-și mute interesul de la lume la Dumnezeu. Dacă în lumea în care trăim domnește o incoerență în viziunea asupra vieții, legată desigur de schimbările care se succed cu mare viteză, Biserica recomandă o viziune eshatologică asupra vieții. Este adevărat că în contemporaneitate omul nu mai are posibilitatea și nici puterea de-a mai urmări toate evoluțiile, transformările și metamorfozele sociale, motiv pentru care adesea rămâne dezorientat, debusolat, confuz. Interesant este și faptul că tocmai în epoca în care știința și tehnologiile au evoluat enorm este exacerbată această căutare ontologică a omului referitoare la sensul vieții. De ce? Pentru că de cele mai multe ori speranțele pe care omul le avea în ceea ce privește dezvoltarea științei și a tehnologiei sunt dezmințite. Așadar, sensul vieții nu trebuie căutat în hotarele lumii, ci la Dumnezeu, căci numai raportându-ne cu credință la El ne eliberăm cu adevărat și ne împlinim ca persoane.
(Pr. Ștefan Sfarghie, Ziarul Lumina)