Încep să-mi împăturesc toate lacrimile pe care le-am vărsat până acum.
Peste ele, îmi așez toate vorbele negândite care le-am adresat și au făcut rău, pe lângă asta așez răutatea care îmi atacă din când în când sufletul!
Ura își are și ea locul undeva într-un buzunar lateral!
Privirile urâte sunt așezate în celalalt buzunar!
Cel mai greu îmi așez durea, e prea mare și nu încape, e durerea care-mi distrugea inima cel mai mult, durere de care nu mai am nevoie acum, de fapt nu am avut niciodată nevoie de ea!
Peste ea, îmi așez frica împreună cu neîncrederea.
Iau o sacoșă și-mi mototolesc niște zâmbete, acele zâmbete care le-am folosit când inima-n mine plângea. Sacoșa o așez lângă neîncredere și peste ea, mai pun toate acele amintiri care-mi fac rău.
Da, îmi împachetez amintirile, trecutul, pentru că am un prezent de trăit!
Pe lângă amintiri te împachetez și pe tine, căci faci parte din trecut, acum!
Pe lângă tine înghesui și iubirea ce ți-o port, căci nu la mine ar trebui să fie acum!
Peste, adaug și tristețea care mă apasă, de fiecare dată când așez câte un lucrușor în geantă!
Încerc să-nchid fermoarul, dar sunt prea multe, mă urc pe bagaj, mă chinui să-l închid și până la urmă reușesc!
Acum nu-mi rămâne decât să-l trimit în vacanță!
Drum bun, lucrușoare, sper că o să găsesc un bilet nu dus-întors, ci doar dus, pentru că nu mai am nevoie de voi!
Am scos din mine tot ce-i rău pentru a face loc binelui!
Ancuța BERENGHEAN
