Imaginea evanghelică a Botezului Domnului

Timp de treizeci de ani, de la nașterea în Betleemul Iudeii și până la începutul activității publice, Domnul Hristos a stat în umbră și în tăcere. În afară de episodul venirii la templu a Domnului la 12 ani, Evangheliile nu consemnează nimic despre copilăria și perioada maturizării lui Hristos. Botezul Domnului la Iordan a inaugurat lucrarea publică a Mântuitorului Iisus Hristos. Acest moment misterios reprezintă hotarul de separare a etapei Vechiului Testament de vremea harului care s-a deschis când Hristos S-a coborât la râul Iordan și a sfințit firea apelor și toată făptura. Cel ce o vreme a fost necunoscut și tainic acum a ieșit la lumină și în văzul tuturor.
Vremurile mesianice au fost deschise de predica puternică și neobosită a Botezătorului Ioan: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!“ (Matei 3, 2). Evangheliile consemnează că Ioan boteza în râul Iordan poporul ce venea la dânsul, îndemnându-i să își mărturisească păcatele. Predica răscolitoare a lui Ioan i-a adus o mare faimă în rândul poporului care îl considera drept și ales de Dumnezeu. Botezătorul mărturisea că el nu este Mesia, ci pregătește calea Domnului, a Celui care este mai înainte decât el: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc“ (Matei 3, 11). Ioan spunea și făcea toate acestea fiindcă a fost chemat de Dumnezeu. El însuși mărturisea: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis…“ (Ioan 1, 33). Iar Marcu amintește la începutul Evangheliei sale cuvintele lui Dumnezeu consemnate în Vechiul Testament: „Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta“ (Maleahi 3,1; Marcu 1, 2). Destinul Botezătorului Ioan concentrat în cuvintele sale profetice: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez“ (Ioan 3, 30) se împlinește după actul minunat al Botezului Domnului.
Iisus a venit din Galileea la Ioan ca să Se boteze
Evangheliștii redau concentrat momentul Botezului de la Iordan, cu mici deosebiri de nuanțe. Matei spune că Iisus a venit din Galileea la Ioan ca să Se boteze (3, 30), iar Luca precizează că Iisus era „ca de treizeci de ani“ (3, 23) când a început să propovăduiască. Cei treizeci de ani reprezintă „starea bărbatului desăvârșit, măsura vârstei deplinătății lui Hristos“ (Efeseni 4, 13).
Sfințirea naturii umane asumate de Hristos prin întrupare ajunsese la un moment hotârător. De la zămislirea și nașterea Fiului, Duhul Sfânt s-a revărsat continuu peste firea umană a lui Hristos și a ridicat-o la stadiul în care să poată primi de la Dumnezeu harisme și daruri excepționale și puterea de a suporta lucrarea dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu. Numai în acest fel pot fi înțelese cuvintele Evanghelistului Luca, care spune despre Pruncul Hristos: „Iar Copilul creștea și se întărea cu Duhul, umplându-se de înțelepciune; și harul lui Dumnezeu era asupra Lui“ (Luca 2, 40). Acest proces de sporire și întărire a umanității lui Hristos, pentru a fi receptacul al harului lui Dumnezeu și al Însuși Duhului Sfânt, a atins apogeul la Botez.
Hristos S-a cufundat în apele Iordanului
Iisus vine la Iordan și îi cere lui Ioan să Îl boteze. Verbele grecești „baptizo“ () și „bapto“ () de la care provine românescul „a boteza“ desemnează o cufundare totală în apă, nu o stropire sau turnare. Cufundarea lui Iisus în apele Iordanului este mărturisită în icoana Bobotezei, dar și în imnografia bisericească, după cum ne arată și „Slava…“ de la Ceasurile împărătești ale praznicului, care spune: „Mâna ta care s-a atins de preacurat creștetul Stăpânului, prin care și cu degetul pe Acesta L-ai arătat nouă, înalț-o către El pentru noi, Botezătorule, ca cel ce ai îndrăzneală multă“. Evangheliștii Matei și Marcu consemnează că Hristos a „ieșit din apă“, fapt care trimite la cufundarea Sa totală în râul Iordan.
Sfânta Treime Se descoperă prima dată în lume
Matei consemnează uimirea Botezătorului: „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine?“ (Matei 3, 14). Evanghelistul Ioan merge mai departe și amplifică starea Botezătorului de neînțelegere a ceea ce îi cere Iisus: „Și eu nu-L știam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Si a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-se din cer, ca un porumbel și a rămas peste El!“ (Ioan 1, 31-32).
La Matei sunt redate cuvintele Domnului: „Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea“ (Matei 3, 15), care arăta caracterul iconomic al Botezului lui Iisus. Prin Botezul la Iordan, Domnul Se smerește și Se solidarizează cu omenirea păcătoasă, iar prin Pogorârea Duhului Sfânt întreaga făptură se sfințește. Cuvintele „toată dreptatea“ înseamnă legea Vechiului Testament. Smerenia Mântuitorului este urmată de preamărirea Sa de Tatăl și de Duhul Sfânt: „Când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El“ (Matei 3, 16). Tot atunci se aude un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit“ (Matei 3, 17). Este pentru prima dată când Sfânta Treime Se descoperă în lume ca Tatăl, Duhul Sfânt și Fiul; de aceea Botezul de la Iordan este numit Teofanie, adică arătarea sau descoperirea lui Dumnezeu, sau Epifanie, arătarea sau descoperirea de sus.
Reprezentarea Botezului Domnului în iconografie
În stânga și în dreapta icoanei sunt dealuri reprezentate schematic prin stânci înalte. Între ele curge Iordanul, iar în mijlocul râului stă Hristos, doar cu o pânză albă în dreptul șoldurilor, binecuvântând apele. Chipul Său are o expresie de sobrietate și concentrare.
În unele icoane, apa în care a intrat îi acoperea tot trupul, până la umeri. În alte icoane apa curgătoare apare de o parte și de alta a înălțimii trupului Său și sub picioare, fără a-L acoperi. Botezătorul Ioan stă pe malul Iordanului în partea dreaptă a lui Hristos, cu un picior așezat în urma celuilalt.
Poartă tunică și himation care îi acoperă tot trupul, cu excepția antebrațelor și a tălpilor. Cu o expresie de cutremurare, întinde mâna dreaptă și atinge capul lui Hristos. Cu mâna stângă face un gest spre înălțime.
În fața Botezătorului, de cealaltă parte a râului, stau doi sau trei îngeri, în rugăciune, plecați, cu aripile lăsate. Fiecare ține, cu amândouă mâinile, câte un ștergar. În unele icoane se pot observa lângă picioarele lui Hristos, la dimensiuni foarte mici, o femeie și un bărbat, fiecare pe un pește mare. Femeia simbolizează marea, iar bărbatul este simbolul Iordanului. Femeia are o coroană pe cap și un sceptru în mână. Bărbatul ține un vas din care se revarsă apă. Amândoi stau cu spatele la Hristos, iar fețele lor au o expresie de mare uimire. Aceste două figuri apar aici potrivit Psalmului 113, 3: „Marea a văzut și a fugit. Iordanul s-a întors înapoi“.
Uneori Hristos este înfățișat stând în picioare pe două dale de piatră ce formează o cruce sub care se află șerpi cu capetele ridicate. Acest detaliu este inspirat din Psalmul 73, 14: „Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă“. Balaurii îi simbolizează pe diavoli.
O componentă esențială este bolta cerească și raza de lumină care coboară deasupra capului lui Iisus. Bolta este reprezentată în mijlocul laturii de sus, exact deasupra lui Hristos. În interiorul razei apare porumbelul, manifestare simbolică a Duhului Sfânt. În partea de sus a razei, ieșind din boltă, o mână binecuvântează. Acesta este un mod de a-L reprezenta pe Dumnezeu Tatăl, al Cărui glas de sus, conform relatării evanghelice, s-a auzit spunând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit“.
Marius NEDELCU – Ziarul LUMINA