Minunați sunt rușii ăștia doi, Ilf și Petrov, pe care tocmai îi citesc cu jurnalul lor de călătorie transoceanică „America fără etaje”, publicat la editura „Polirom”, anul trecut, în 2010. Pentru mine, acest binom strălucitor este prototipul scriitorului complet, care transformă în aur tot ce atinge cu bagheta lui stilou.
Fantezia și talentul lor sunt frapante în „Douăsprezece scaune” și „Vițelul de aur”, de asemenea în volumul de povestiri „Atitudine disprețuitoare față de stomac”, dar surpriza oferită de „America fără etaje” e și mai mare, fiindcă într-un jurnal de călătorie creația este totuși limitată, fiind impusă de locurile și de lucrurile întâlnite în cale.
În fine, amintind că voiajul uriașilor Ilf și Petrov s-a petrecut între 1936 și 1937 (stați liniștiți, America nu s-a schimbat prea mult de atunci!), recomand cartea cu căldură, în caz că se găsește cineva care să dea doi bani pe recomandările mele.
Dar apropo de acești doi mari scriitori născuți în Odessa, să vă povestesc o întâmplare actuală, în care numele lor sunt implicate. În primăvara acestui an, îi vorbeam cu înflăcărare unei studente olandeze la litere despre Ilia Ilf și Evgheni Petrov, ridicându-i în slăvi, citând cu aproximație pasaje din opera lor. Iar fata, după vreo jumătate de oră de ascultare credeam eu atentă, m-a întrerupt întrebându-mă, cu oareșce jenă, cine-s ăștia doi despre care tot melițez, Ilia Ilf și Evgheni Petrov, cumva soț și soție? Atunci, dacă nu-s soț și soție, de ce scriau cot la cot și semnau împreună, și n-o făceau fiecare separat, pe cont propriu? Voiau, poate, prin scrisul lor la două mâini, să fie plătiți mai bine, sau intenționau să fenteze fiscul?
Am roșit ca un caraghios bătrân și mi-am dat seama cât de depășite sunt de vreme elanurile mele stupide.
La fel m-a întrebat anul trecut o tânără belgiană, care studia tot literatura, dacă soldatul ăla Švejk, de care pomeneam la tot pasul, e un fost coleg de-al meu de armată. Dacă nu e, de ce nu-l lăsam în plata domnului?
