Suferința emoțională este o parte inevitabilă a condiției umane. De la trădări dureroase până la eșecuri personale auto-administrate, modul în care gestionăm suferința determină calitatea sănătății noastre mintale. Unul dintre cele mai puternice instrumente de vindecare, deși adesea cel mai dificil de aplicat, este iertarea. Psihologia modernă nu mai vede iertarea ca pe un simplu act moral, ci ca pe un proces psihologic activ și benefic, esențial pentru eliberarea de povara trecutului. Iertarea nu înseamnă a șterge cu buretele o nedreptate sau a scuza fapta; ea reprezintă o decizie conștientă de a renunța la resentimentul și dorința de răzbunare sau autoculpabilizare, permițând astfel organismului să iasă din starea de stres cronic.
A te agăța de furie și resentimente este echivalent cu a bea otravă, așteptând ca celălalt să moară. Din punct de vedere fiziologic, lipsa de iertare menține activ sistemul nervos simpatic, declanșând o stare continuă de luptă sau fugi – o descărcare constantă de hormoni de stres precum cortizolul. În timp, această tensiune cronică este asociată cu un risc crescut de probleme cardiovasculare, hipertensiune și un sistem imunitar slăbit. Când iertăm pe cineva care ne-a rănit, ne eliberăm pe noi înșine de această închisoare emoțională, neîntreruptă. Energia mentală care era consumată pentru a rumina asupra nedreptății este recuperată și poate fi reinvestită în activități pozitive, îmbunătățind concentrarea și starea generală de bine. Deși iertarea nu implică neapărat reconcilierea cu agresorul, ea permite victimei să își recupereze puterea personală, transferând controlul din mâinile celui care a rănit înapoi în cele proprii.
Poate mai dificilă decât iertarea celorlalți este iertarea de sine. Mulți oameni se luptă cu critici interioare neîncetate pentru greșeli din trecut, alegeri proaste sau oportunități ratate. Această neiertare de sine se manifestă adesea ca o rușine toxică și o stimă de sine fragilă, alimentând anxietatea și depresia. Iertarea de sine implică un act profund de acceptare și compasiune de sine. Ea cere recunoașterea faptului că a greși este o parte inerentă a condiției umane. În loc să ne identificăm cu greșeala, spunându-ne „Sunt un ratat”, iertarea de sine ne învață să vedem greșeala ca pe o acțiune izolată, din care putem învăța, spunându-ne „Am făcut o greșeală, iar acum pot face mai bine”.
Numeroase studii psihologice și medicale au confirmat legătura dintre iertare și sănătatea optimă. Un studiu de referință, realizat de dr. Loren Toussaint și echipa sa la Luther College, a investigat impactul iertării asupra sănătății fizice și mintale a persoanelor în vârstă. Cercetarea a demonstrat o asociere puternică și inversă între iertare și stresul perceput. Mai exact, subiecții care au obținut rezultate mai mari la testele de măsurare a capacității de iertare (atât a celorlalți, cât și a sinelui) au raportat niveluri semnificativ mai scăzute de stres perceput. În plus, rezultatele au indicat că iertarea contribuie la reducerea simptomelor depresive și îmbunătățește satisfacția generală față de viață. O concluzie-cheie a studiului a fost că iertarea acționează ca o modalitate constructivă de a face față dificultăților, ajutând individul să gestioneze și să depășească evenimentele de viață stresante cu o mai mare putere emoțională.
Iertarea este o abilitate care poate fi antrenată. Un exercițiu practic util, adaptat dintr-o tehnică de terapie Gestalt, este metoda scaunului gol pentru iertarea de sine. Pentru a-l practica, se așază două scaune față în față într-un spațiu liniștit. Un scaun reprezintă sinele iertător, cel matur și plin de compasiune, iar celălalt reprezintă sinele critic sau partea voastră care a făcut greșeala din trecut și pe care o judecați. Se începe dialogul așezându-vă pe scaunul gol, devenind acea versiune a voastră care a greșit și exprimând cu voce tare toată critica, vinovăția și rușinea. Apoi, se schimbă scaunul și, din postura sinelui iertător, se vorbește către sinele critic, recunoscând durerea și asumarea responsabilității, dar oferind în același timp un mesaj de compasiune și eliberare. Mesajele ar trebui să includă fraze de genul: „Înțeleg de ce ai făcut acea alegere în acel moment, deși consecințele au fost dureroase,” sau simplu, „Te iert.” Scopul este integrarea compasiunii, permițând celor două părți să ajungă la o înțelegere pașnică, eliberatoare. Prin acest tip de exercițiu practic și prin înțelegerea faptului că iertarea este, în esență, un act de igienă emoțională, putem transforma trauma în putere și putem deschide calea către o vindecare psihologică autentică și durabilă.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753937223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com