Iertarea păcatelor

Darul cel mai deosebit, darul care izvorăște din Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este iertarea păcatelor. Fără iertarea păcatelor, nu pot fi trăite celelalte daruri ale Învierii. Sfântul Evanghelist Ioan, istorisește că Domnul Hristos, în cea dintâi zi a Învierii Sale, a suflat peste ucenicii Săi și a zis: „Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute”, deci iertarea păcatelor este în legătură cu Învierea. Știți că Sfântul Ioan Gură de Aur, în Cuvântul de la Paști zice: „Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că iertarea din mormânt a răsărit”, și asta pentru totdeauna, pentru toată viața pământească, pentru cît va fi omul pe pământ, până la sfârșitul lumii, pentru că până la sfârșitul lumii este și putința de a păcătui, este și darul de a ierta.
Cel dintâi lucru care l-a spus Domnul Hristos după Înviere este cuvântul: „Bucurați-vă!”. Un îndemn la bucurie și un salut, în același timp. Noi știm că grecii din vremea aceea (poate și cei de acum) se salutau cu cuvântul „bucură-te!”. Așa încât unii au și tradus cuvântul acesta ca un cuvânt de salut, dar poate fi și un cuvânt de îndemn la bucurie. Când Domnul Hristos S-a întâlnit cu femeile mironosițe care se întorceau de la Mormântul gol le-a spus: „Bucurați-vă!”. Și după aceea îndată: „Nu vă temeți!” Pentru că ele au intrat într-un fel de temere, le-a cuprins frica și atunci Domnul Hristos le-a zis: „Nu vă temeți!”. Bucurați-vă și nu vă temeți.
Sunt cuvinte spuse femeilor mironosițe după Înviere, cuvinte din care înțelegem că Domnul Hristos vrea să ne bucurăm și că din mormântul dătător de viață al Mântuitorului izvorăsc bucuria și curajul, netemerea. Curajul este o virtute creștină, o virtute morală pe care cu toții voim s-o avem, pentru că numai așa ne putem manifesta credința noastră în Mântuitorul, Care a zis: „Îndrăzniți. Eu am biruit lumea.” Nu din puterea noastră ne bucurăm și nu numai din puterea noastră ne liniștim, ajungem la netemere, ci cu ajutorul lui Dumnezeu și mai ales pentru credința noastră, câtă o avem, în Mântuitorul care ne ajută. „Toate le pot întru Hristos, cel ce mă întărește”, scria Sfântul Apostol Pavel creștinilor din Filipi.
Apoi mai avem încă două daruri ale Învierii. Domnul Hristos, după Învierea Sa din morți, de fiecare dată când S-a întâlnit cu ucenicii Săi, le-a zis: „Pace vouă!”. Cuvântul acesta, pace vouă, e un cuvânt de salut al evreilor; evreii se salutau cu salom-pace. Deci, Domnul Hristos nu numai că I-a salutat pe ucenici cu cuvintele pace vouă, ci le-a și dat pacea. Domnul Hristos spune și despre bucurie și despre pace că sunt lucruri pe care El le dă. Înainte de Sfintele Patimi, în cuvântarea de despărțire pe care a reținut-o în Evanghelia sa Sfântul Evanghelist Ioan, e scris că Domnul Hristos a zis: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă”. Nu daruri cum dă lumea vă dau Eu, ci o să vă dau pace, care-i mai presus de orice, dar și prin care și celelalte lucruri primesc valoare.
Despre bucurie, Domnul Hristos a zis: „Deci și voi acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea, și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi”. S-au bucurat ucenicii că L-au văzut pe Domnul după Înviere, au primit pacea Mântuitorului după Înviere și astfel s-au împlinit cuvintele Mântuitorului dinainte de Pătimire.
Cele patru daruri ale Învierii: iertarea păcatelor, bucuria, netemerea și pacea
Și încă unul, al cincilea – binecuvântarea. Domnul Hristos, după ce Și-a împlinit aici, pe pământ, cele pentru care a venit El, fiul lui Dumnezeu, S-a înălțat la ceruri binecuvantîndu-I pe ucenici.
Binecuvântarea este mare lucru; binecuvântarea arată întotdeauna bunăvoința, binecuvântarea arată întotdeauna lărgime de suflet. Pentru a primi binecuvântarea trebuie să ducem o viață pe care Domnul Hristos s-o poată binecuvânta, o viață asemănătoare cu cea a ucenicilor, o viață asemănătoare cu cea a Maicii Domnului, pentru că în Tradiția Bisericii este ca și Maica Domnului a fost la Înălțarea Mântuitorului, așa cum a fost și atunci când Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinții Apostoli.
Toate acestea știindu-le, e bine să ne cercetăm pe noi înșine nu numai dacă facem lucruri care nu se potrivesc cu o viață sfântă, ci să ne gândim și la darurile Învierii: în ce măsură suntem oameni cu bucurie, cu netemere, cu pace, în ce măsură suntem oameni care suntem sub binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos. Să ne cercetăm dacă suntem oameni care primim iertarea păcatelor, care se dă la Sfânta Spovedanie, împărtășindu-ne cu dumnezeieștile Taine care și ele se dau spre iertarea păcatelor, luând parte la slujba Sfântului Maslu, care este tot spre iertarea păcatelor.
Să știm că, dacă vedem că nu avem bucurie, ceva nu e în regulă; să știm că, dacă nu avem pace a sufletului, ceva nu e cum vrea Dumnezeu, ceva nu-i în rânduială. Să știm că, dacă n-avem curaj, dacă suntem cuprinși de teamă, ceva e rău în existența noastră, pentru că nu suntem în legătură cu Mântuitorul care ne susține; dacă vedem că lucrurile nu merg așa cum le dorește Domnul Hristos, trebuie să schimbăm felul de a gândi, de a lucra, de a acționa în lumea aceasta.
În această zi de bucurie, care se continuă tot cu zile de bucurie, în această zi de pace, care se continuă cu alte zile care sunt dătătoare de pace, în această zi în care stăm cu sărbătorire în fața Mântuitorului Înviat, să ne gândim la Domnul Hristos Cel Înălțat și să ne gândim la Duhul Sfânt, Care și El este Duhul Sfânt care dă bucurie. Cu viața noastră, cu cele agonisite de sufletul nostru, să căutăm să fim oameni care pot da încredere celorlalți oameni.
A fi cu Domnul Hristos înseamnă a fi sub binecuvântare, a fi sub iertarea păcatelor, a fi în marginile păcii, în marginile bucuriei și ale netemerii.