Ierarhii noi, contestații eterne

Gazeta sporturilor de ieri prezintă clasamentele anuale din sportul românesc, dar și cele pe secțiuni din fotbal. Faptul că sportivul anului este Simona Halep cred că nu poate și nu trebuie discutat, întrucât încoronarea sa la turneul suprem din tenis anulează orice tentativă de contestație. Nu aceeași situație întâlnim la fotbal, unde ierarhiile sunt, ca întotdeauna, subiect de discuție, indiferent de care secțiune vorbim, dar parcă mai al naibii decât celelalte sunt dezbătute, analizate și, desigur, contestate clasamentele fotbaliștilor și antrenorilor. În mod oarecum surprinzător, clasamentul jucătorilor are în frunte un portar. Spun „surprinzător”, deoarece rareori portarii ajung în vârf, indiferent cum s-ar numi și indiferent ce vitejii ar fi făcut. Poate doar o întâmplare demențială, ca aceea a lui Duckadam, să conducă spre victoria autorului, dar mai mereu șutul, golul, fenta aduc trofeul individual în dauna paradelor de senzație din poartă. Faptul că la noi Ionuț Radu le-a luat fața celorlalți concurenți este mai ales rodul prestațiilor catastrofale ale jucătorilor de câmp decât al vreunor fapte memorabile ale lui Ionuț. Chiar dacă la naționala under 21 a avut un merit semnificativ în prezența acesteia la turneul final și la calificarea la Olimpiada din 2020, apărând chiar și ceva penalty-uri, totuși în campionatul Italiei n-a uimit publicul. Eu am urmărit absolut toate meciurile lui transmise la TV și pot să afirm că a apărat senzațional adesea, dar a și gafat, uneori chiar în același meci. Ei bine, eu însumi l-aș fi votat pe locul 1, iar asta înseamnă că avem mijlocași și atacanți de toată jena. Cât privește antrenorul anului, Dan Petrescu are destule argumente pentru a fi fost desemnat învingător: a câștigat campionatul, a pătruns în grupele Europa League, ba s-a calificat și mai departe, în primăvară, depășind echipe din Italia și Franța, ceea ce e demn de toată lauda. Totuși, dacă punem în balanță și realizările lui Răzvan Lucescu, teamă mi-e că aceasta s-ar înclina în favoarea sa. Răzvan a câștigat și campionatul, și Cupa Greciei, după un parcurs fără înfrângere timp de un sezon întreg, iar apoi a devenit și campion continental în Asia, cu noua sa echipă, Al Hilal. Parcă e ceva mai mult decât a reușit Petrescu. Culmea e că Răzvan nu-i nici pe locul 2, pentru că acolo se află Mirel Rădoi. Oare a te califica după 60 de ani (!!!) la Olimpiadă n-o fi (pentru noi) mai important decât să-i bați pe Lazio ori pe Esperance Tunis?