Toți cei 13 ierarhi ale căror nume ar apărea pe o listă cu titulari de dosare arse în 23 decembrie ’89 ar putea fi citați de CNSAS, pentru a fi audiați în legătură cu documentele distruse imediat după revoluție.
Surse din CNSAS au declarat, ieri, că unul din membrii Colegiului a propus deja citarea celor 13, însă decizia luată de Colegiu în acest caz a fost să amâne invitarea lor până după alegerile pentru funcția de Patriarh.
Surse din CNSAS declarau, săptămâna trecută, că pe lista intrată în posesia CNSAS apare printre altele și numele mitropolitului IPS Daniel.
Existența listei celor 13 ierarhi ce ar putea fi citați la CNSAS a fost confirmată public, joi, de Mircea Dinescu, membru al Colegiului, care a descris-o ca fiind „un document rătăcit într-un dosar de terorism întocmit înainte de 1989”.
Dinescu a declarat că pe respectiva listă nu figurează numai numele unor clerici ortodocși, ci și cele ale unor ierarhi catolici.
Surse din instituție au declarat, ieri, că pe respectiva listă ar apărea și numele arhiepiscopul catolic Ioan Robu.





