Idioți, dar nu oricum: contemplativi!

De când s-a întâmplat povestea aia fantasmagorică, pe 29 aprilie 2004, când România a bătut (la fotbal!!) Germania cu 5 – 1, nu-mi mai iese din cap comentariul din ziarul ăla german, al cărui titlu era „Idioții Europei”! Noi, cu o falsă pudoare de proști fără frontiere, ne ferim ca de dracu’ de titluri doar normale în anume context, cum este cel nemțesc, la care am făcut referire de nenumărate ori de atunci până acum. Alaltăieri, la orele la care (altă premieră cretină!) nici o televiziune nu s-a învrednicit să transmită meciul campioanei României, ne-am văzut siliți să-i urmărim doar pe idioții Stelei, ceilalți fiindu-ne oferiți doar în porții minuscule, la desert, sub forma unui rezumat halucinant, în care o echipă de durdulii i-a bătut de s-a… pe ei pe campionii țării ăsteia prost făcute. Revin la meciul pe care l-am văzut integral, cel al Stelei. Prima constatare a fost că în teren au intrat și fotbaliști, și spectatori. Asta s-a văzut încă din primele câteva minute, în care echipa austriacă, în care erau la fel de mulți nechemați ca la Steaua, a avut vreo două ocazii de gol la care am sesizat că la Steaua lipsesc 4 fundași! A doua a fost că în teren se afla un jucător, Roman, pe care dacă-l întrebai pe neașteptate la ce echipă joacă, ar fi răspuns că la Botoșani, acolo unde figura în preziua meciului de la Viena. Echipele nu neapărat mari, dar solide, ajung astfel numai după câțiva ani, în care relațiile de joc se construiesc, apoi se consolidează, fotbaliștii ajungând să simtă unde și cum se deplasează colegii pe gazon chiar și fără să-i vadă. Pe Roman îl mai văzuse doar Moruțan, pe când jucau amândoi la Botoșani. Dar cea mai mare nenorocire, cea care mi-a inspirat titlul de azi, este în centrul apărării, acolo unde cei doi idioți contemplau aproape admirativ jocul împiedicaților ălorlalți, oricum mai buni!, absolut fără reacție, indiferent dacă era vorba de driblinguri, centrări pe sus sau pe jos ori șuturi. Măcar de ar fi fost singurii… Dar tot catastrofali au fost și fundașii laterali, în moț cu ăl’ de pe dreapta, care chiar dacă a nimerit din întâmplare bara cu un șut de neam prost, tot nu e fotbalist, oricât ar încerca să ne convingă de chestia asta domnul Hagi care a făcut afacerea vieții, vânzând o panaramă la preț de superstar.