Lada cu zestre

Identitatea poporului român, tradițiile și cămașa populară, marcate într-un mod festiv la Todirești

Expoziție de cămăși populare vechi la Todirești
Expoziție de cămăși populare vechi la Todirești

Locuitorii comunei Todirești nu au uitat însemnătatea originală a cămășii populare, însemnele magice cusute cu fiecare împunsătură de ac pe pânza albă, tradițiile, pe scurt identitatea poporului român, toate fiind marcate, în mod festiv, săptămâna trecută, la Primăria Todirești. Toți cei care au călcat pragul Primăriei Todirești au fost întâmpinați de angajații acestei instituții îmbrăcați în frumosul port popular din care nu lipsea cămașa populară. Primarul Vasile Avram s-a arătat entuziasmat de faptul că, deși a fost organizată în scurt timp, majoritatea locuitorilor comunei și toți angajații primăriei au ales să sărbătorească Ziua Universală a Iei Românești într-un mod festiv. „Trebuie să arătăm ceea ce avem valoros ca identitate populară tradițională românească”, a spus primarul comunei Todirești.
Două expoziții cu fotografii vechi și costume populare scoase din lada cu zestre
Pe aleea și holul Primăriei Todirești au fost amenajate două expoziții, una de fotografii vechi cu oameni îmbrăcați în straie populare și o alta de costume populare foarte vechi, toate obiectele fiind moștenite de la părinți și bunici și scoase din lada cu zestre. Primarul Vasile Avram a completat că “ia sau cămașa noastră populară dintotdeauna a fost potrivită atât bogatului cât și săracului, atât copiilor, cât și bătrânilor și cu mândrie au purtat-o împreună. Se spunea că purtând-o erai apărat întotdeauna de cele rele. Chiar sub tunica unui militar, soldat din Primul Război Mondial, s-a găsit cămașă populară. Simbolurile creștine cusute, precum crucea, trifoiul cu patru foi, simbolurile solare erau apărătoare de cele rele, de deochi și farmece”.
Prof. înv. primar Lidia – Loredana Seserman a fost invitată la acest eveniment organizat de comuna Todirești pentru a expune nouă cămăși populare din cele 14 pe care le deține și fotografii cu membrii familiei de la diverse manifestări în cadrul cărora au îmbrăcat frumosul costum popular. Lidia – Loredana Seserman a ales să îmbrace, alături de fetele ei, cămăși populare cusute pe marchizet, pe pânză de perdea și pe pânză de casă, toate cu vechime.
Inițiativa organizării evenimentului dedicat cămășii populare la Todirești îi aparține bibliotecarei Cecilia Rîpan, cea care a povestit că a preluat ideea de la cei de la Blouse Roumaine, “ei fiind primii care au promovat ia românească în lume ca pe un brand de țară, iar faptul că în comuna Todirești de curând s-a reinventat cusutul mărgelelor pe cămăși, devenind ocupația de bază a gospodinelor, m-a determinat să marchez această sărbătoare astfel”. Bibliotecara Rîpan a purtat o cămașă veche, simplă, cusută cu mărgele, care a aparținut bunicii soțului ei. “Am găsit cămașa într-o ladă de zestre din anul 1889, veche de mai bine de 100 de ani. Iubesc tradițiile, de aceea m-am alăturat grupului de tineri și am mers înlanul de flori de la marginea satului, la cules de sânziene, și am împletit alături de copii cununi de flori”, a completat Cecilia Rîpan.
Lansarea volumului “Din suflet pentru suflet”
În cadrul sărbătorii de la Todirești a avut loc și lansarea volumului “Din suflet pentru suflet”, semnat de Mădălina Boca, în vârstă de 11 ani, care suferă de o boală gravă, „boala oaselor de sticlă”. “Prin cartea scrisă, această fetiță nu cerșește milă, dimpotrivă, poate da învățături și celorlalți copii. Un copil mic cu suflet mare, care își merită cei 10 lei pe care îi cere pentru un exemplar. Este o ocazie bună să o promovăm pentru că merită să-și trăiască viața așa cum o trăim cu toții”, a spus Cecilia Rîpan.
Organizatorii s-au gândit să aleagă, la sfârșitul manifestării de pe 24 iunie, cea mai autentică cămașă populară românească purtată de o persoană prezentă la evenimentul de la Todirești. Deoarece toate cămășile erau frumoase, autentice, minuțios lucrate, a fost imposibil de diferențiat prin jurizări. S-a decis tragerea la sorți, după ce în prealabil s-au făcut bilețele cu participanții – purtători de cămăși populare. Un copil a extras biletul cu câștigătoarea la categoria femei, Lidia – Loredana Seserman, care a primit o Diplomă de merit pentru cea mai autentică cămașă populară, Irina Avram a fost premiată la categoria copii și Nicușor Popescu la bărbați. Primarul Vasile Avram le-a oferit câștigătorilor drept premiu “câte un colac cât roata carului, un cozonac delicios și o sticlă de vin”.

Identitatea poporului român, tradițiile și cămașa populară, marcate într-un mod festiv la Todirești
Identitatea poporului român, tradițiile și cămașa populară, marcate într-un mod festiv la Todirești
Expoziție de fotografii vechi

Recomandări

„Identitate culturală în tradițiile și obiceiurile poporului român”, proiect inițiat de Casa Corpului Didactic