Ibra, sârbul franco-hispano-italian din Suedia

Acum câteva zile, într-un ziar central, un coleg de breaslă îi aducea un omagiu sub forma nui editorial fotbalistului pe nume Zlatan Ibrahimovici. Un alt coleg, Sorin Avram, știindu-mi admirația necondiționată față de Ibra (spre deosebire de bucureșteanul din „Adevărul”, care i se adresa cu „Domnule Ibrahimovici”, eu îmi asum prietenia, nu respectul față de el), m-a provocat să scriu acest editorial sub pretextul că n-am să pot spune vorbe mai frumoase decât celălalt. Privind astfel lucrurile, am pierdut: despre Ibra nici n-am de gând să scriu „meșteșugit”, întrucât fenomenele naturii care ne marchează nu sunt dintre cele mai plăcute, calme, neutre. Ne impresionează erupțiile, cutremurele, uraganele! Vi se pare că Ibra este o briză sau un uragan? O trepidație sau un cutremur de 14 pe Richter? Hai că am glumit: Ibrahimovici, „suedezul”, este pur și simple o explozie solară, una din alea despre care fel de fel de savanți ne atenționează că pot perturba toate activitățile de pe Terra. Numai că e invers: nu te previne nimeni, niciodată, nici măcar el însuși (care adesea pare mai degrabă somnolent, până când…) că s-ar putea transforma, mai dihai ca armăsarul lui Harap Alb, dintr-o mârțoagă într-o divinitate întraripată. Ceea ce-l face mai luminos decât explozia solară. Revenind cu picioarele pe pământ, hai să-i aduc, totuși, nu unul, ci două elogii perfect terestre. Primul: este singurul fotbalist din lume ale cărui execuții pot fi comparate cu ale altui „adormit” (tot așa: până când…) pe gazon, Gicu Dobrin. Iar pentru finalizarea comparației, am să spun și că dintre toți enormii de pe gazon, excepțiile fiind Maradona și, desigur, Pele, doar doi n-au ajuns la noi, la Real, deși tare i-am dorit: Gicu Dobrin și Ibra. Parafrazându-l pe Erich Segal („Love Story”, vă amintiți?) aș spune că „iubirea înseamnă să nu fii nevoit niciodată să spui că-ți pare rău”. Deci nu-mi pare rău că Ibra nu-i la noi, la Real. Ar fi poate prea mult să-i adaugi la ce am scris în titlu și calitatea de „real-ist”. E destul doar că Ibra se află la egalitate, în inima mea, pe locul unde mai încap Paul McCartney, Mick Jagger, Jack Nicholson ori Al Pacino.