Iași: Profesor concediat și cercetat de Poliție după ce a sărutat o elevă



Unui profesor dintr-o comună ieșeană i-a fost desfăcut contractul de muncă, fiind acuzat că ar fi sărutat și pipăit o elevă în vârstă de 14 ani, iar polițiștii au întocmit pe numele acestuia dosar penal pentru corupție sexuală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Gheorghe Marian, profesor de fizică la școala din comuna ieșeană Probota, este acuzat că în luna decembrie ar fi sărutat și pipăit o elevă de 14 ani din localitate, părinții fetei depunând ulterior o plângere la postul de poliție din comună.
„Există o plângere depusă pe numele profesorului Gheorghe Marian. Părinții fetei susțin că profesorul ar fi făcut avansuri sexuale fiicei lor în cursul lunii decembrie, toate acestea petrecându-se în incinta școlii. Noi am început verificările”, a declarat, vineri, șeful postului de poliție din comuna Probota, Iulian Boureanu.
La rândul său, șeful Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași, Liliana Romaniuc, a declarat că profesorului Gheorghe Marian i-a fost desfăcut contractul de muncă, decizia fiind luată de conducerea școlii.
„Școala din Probota a făcut o anchetă și a decis desfacerea contractului de muncă. Profesorul predă și la școala din localitatea Cîrniceni. Dacă instanța va decide că este vinovat, atunci i se va desface și contractul de muncă pe care care îl are la unitatea respectivă”, a afirmat șeful IȘJ Iași.
Profesorul Gheorghe Marian nu a putut fi contactat, polițiștii din comuna Probota afirmând că în declarația dată în fața acestora dascălul susține că se consideră nevinovat.