Aproximativ 40.000 de credincioși s-au închinat, până luni după-amiază, la moaștele Sf. Cuvioase Parascheva, depuse în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, printre aceștia numărându-se și 3.000 de pelerini veniți din localitatea ilfoveană Voluntari și un grup de 60 de credincioși din Macedonia.
Potrivit estimărilor Jandameriei ieșene, pînă luni după-amiază trecuseră pe la moaște aproximativ 40.000 de pelerini, rândul întinzându-se pe o lungime de câteva sute de metri.
„Cam 40.000 de oameni au trecut deja pe la racla cu sfintele moaște. Rândul se întinde pe câteva sute de metri. În primele două zile de pelerinaj nu s-au înregistrat incidente”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Iași.
Luni dimineață, 3.000 de pelerini din localitatea Voluntari, județul Ilfov, s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva, aceștia ajungând la Iași cu 60 de autobuze.
„Au fost foarte bine organizați, au venit cu 60 de autobuze. Le-am permis accesul până aproape de Mitropolie, întrucât, fiind dimineață, traficul nu era afectat prea tare. În coloană s-a aflat și o mașină a Salvării de la Voluntari, pusă la dispoziție de autoritățile ilfovene”, a spus Mihai Cojocariu.
Gheorghe Ioja, reprezentantul grupului de pelerini din Voluntari, a declarat că inițiativa venirii la Iași a aparținut primarului din Voluntari, Florentin Pandele.
„Am venit de dimineață, rândul era destul de mic, așa că am stat doar trei ore, ceea ce este foarte bine, în condițiile în care în anii trecuți oamenii am stat și până la 36 de ore. Suntem mulțumiți pentru că organizarea hramului este bine pusă la punct”, a declarat Gheorghe Ioja, reprezentantul grupului de pelerini din orașul Voluntari.
Tot la racla cu sfintele moaște s-au închinat, luni, și 60 de pelerini din Macedonia, grupul fiind însoțit de un preot macedonean.
Racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și cele ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, aduse din Grecia, va rămâne depusă pe esplanada Catedralei, spre închinare pelerinilor, până vineri, 15 octombrie.
Cel mai important moment al manifestărilor religioase este programat să aibă loc în 14 octombrie, când va fi oficiată Sfânta Liturghie cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată ocrotitoarea întregii Moldove.