„Ia românească” – vernisaj în cadrul concursului interjudețean „Trecutul, prezentul și viitorul nostru”

A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru
A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru

Vernisajul expoziției „Ia românească – păstrătoare a identității naționale de-a lungul timpurilor”, din cadrul celei de-a șaptea ediții a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile „Trecutul, prezentul și viitorul nostru”, organizat de Clubul Copiilor Gura Humorului, a adus împreună elevi, părinți și profesori, într-o frumoasă zi de vacanță, în care a fost sărbătorită Ziua Universală a Iei la Centrul Cultural Gura Humorului.
La eveniment a fost invitată Elena Corlățan (Jucan) din Mănăstirea Humorului, căreia Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, din cadrul Ministerului Culturii, i-a conferit în anul 2024 titlul de TEZAUR UMAN VIU, în domeniul ”prelucrarea fibrelor și firelor textile – realizarea unor elemente de port tradițional”. Astfel, povestea iei a prins viață începând cu sămânța de in și a ajuns, cu ajutorul meșteșugului păstrat din străbuni, o comoară națională, un adevărat veșmânt al sufletului românesc.
În continuare, au urmat prezentări directe ale proiectelor din cadrul concursului, susținute de elevii participanți la eveniment.
La final, atmosfera de triplă sărbătoare – Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele și Ziua Universală a Iei – a fost încununată de grupul folcloric „Humoreanca” de la Clubul Copiilor Gura Humorului, coordonat de profesoara Luminița Chiriac, prin interpretarea unor frumoase cântece populare.

A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru
A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru

O contribuție semnificativă la buna desfășurare a întregului proiect, începând cu prima ediție, au avut: prof. Tatiana Vîntur, inspector IȘJ Suceava, Maria Macarov, directoare la Clubul Copiilor Gura Humorului, și directorul Centrului Cultural din cadrul Primăriei Gura Humorului, prof. dr. Sever Paraschiv Dumitrache.
Cuprins în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară – 2025, avizat de Ministerul Educației și Cercetării, concursul se adresează elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal, fiind structurat pe secțiuni de artă plastică (pictură/desen), artă fotografică, grafică pe calculator, proiecte și prezentări PowerPoint, care au permis o abordare interdisciplinară, cu scopul de a promova patrimoniul cultural românesc prin lucrări care pun în valoare identitatea națională.

A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru
A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru

Coordonatorii concursului, prof. Mariana Radu și prof. Iulia Danilov, au înregistrat anul acesta 175 participanți, atât din învățământul de masă, cât și din învățământul special, pentru a promova egalitatea de șanse și educația incluzivă de calitate. Elevii sunt coordonați de 50 cadre didactice din 21 unități școlare: Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului, Școala Gimnazială „Petru Comărnescu” Gura Humorului, Școala Gimnazială „Teodor Balan” Gura Humorului, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Clubul Copiilor Gura Humorului, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfântul Andrei” Gura Humorului, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Seminarul Teologic Liceal „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia, Școala Gimnazială Corocăiești, Clubul Copiilor Câmpulung Moldovenesc, Școala Gimnazială Berchișești, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Bănești – Fântânele, Școala Gimnazială „I.G. Sbiera” Horodnic de Jos, Școala Gimnazială „I.G. Sbiera” Horodnic de Sus – județul Suceava; Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Hârlău, Școala Profesională Specială „Trinitas” Târgu Frumos – județul Iași, Palatul Copiilor Cluj – Structura Dej, Școala Gimnazială Strejnicu, comuna Târgșoru Vechi – jud. Prahova, Palatul Copiilor Arad, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva – județul Hunedoara.

A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru
A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru

Fiecare unitate școlară înscrisă a organizat, conform regulamentului primit, o etapă preliminară directă, iar comisia de jurizare va avea în vedere criteriile generale referitoare la conținut, originalitate, valoare educativă, respectarea temei și a cerințelor specificate, acordând pentru fiecare secțiune și grupă din concurs premii reprezentând 30% din numărul de participanți.
Toți elevii merită felicitări pentru implicare și creativitate, spirit competitiv, pentru dorința de a-și dezvolta competențele civice și aptitudinile artistice, precum și pentru interesul de a păstra și promova valorile culturale românești, prin cunoașterea elementelor de identitate națională.
Ia românească a intrat în patrimonial mondial UNESCO la data de 1 decembrie 2022, când a fost adoptată decizia privind înscrierea elementului „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural al umanității.
Pentru români, ia tradițională este și trebuie să rămână un simbol național, un motiv de mândrie care să ne evidențieze istoria, prezentul, trăinicia și continuitatea.

Recomandări

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu

Sindicaliștii din învățământul sucevean cer directorilor de școli și inspectorilor să fie „de partea corectă a baricadei” și să le susțină protestele

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”

Opțiunile pentru debutul anului școlar: „careu”, cu flori, invitați și slujbă religioasă sau „socializare extinsă” cu elevii în clase

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme