I-au furat un plic cu 15.000 de lei din mașină



Un tânăr din municipiul Câmpulung Moldovenesc a reclamat la poliție că, în plină zi, persoane necunoscute i-au spart geamul lateral dreapta față de la autoturism și i-au sustras un plic în care se aflau nu mai puțin de 15.000 de lei.
Toată povestea s-a petrecut marți, în jurul orei 10:00, iar păgubitul, Nicolae L., în vârstă de 33 de ani, a declarat că în acea zi și-a parcat autoturismul proprietate, un Mercedes C180, pe strada Iazului din localitate. A lipsit de la autoturism aproximativ cinci minute, timp în care a intrat în locuința unei cunoștințe pentru a discuta ceva. Când s-a întors, a observat că geamul dreapta față era spart, iar de pe scaunul din dreapta șoferului lipsea un plic în care erau cei 15.000 de lei.
Din informațiile pe care le deținem, Nicolae L. scosese banii de la bancă cu puțin timp înainte, motiv pentru care e foarte posibil să fi fost urmărit de hoți.
Furtul unei sume de bani din autoturism a fost reclamat și un tânăr din municipiul Suceava, Claudiu F., în vârstă de 31 de ani. Acesta le-a spus polițiștilor că în noaptea de luni spre marți, și-a parcat mașina în curtea socrului său, lăsând autoturismul neasigurat pe timpul nopții.
Dimineață a constatat că din interiorul mașinii i s-au furat 500 de lei și un telefon mobil.