Trei minori cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani s-au ales cu dosar penal, după ce au fost prinși că au furat un motoscuter din fața unui bloc din Rădăuți.
Deși judiciariștii rădăuțeni au reușit să dea cât se poate de repede de urma hoților, păgubitul și-a primit motoscuterul înapoi pe bucăți, hoții dezmembrându-l pentru piese de schimb.
Duminică, în jurul prânzului, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Rădăuți, a reclamat poliției locale că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute i-au furat motoscuterul din fața blocului în care locuiește (strada Iacob Zadik), valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 700 de euro.
Judiciariștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Rădăuți au reușit să afle că motoscuterul cu pricina fusese furat de trei puștani din localitate și dus în locuința unui amic de-al lor. Informațiile oamenilor legii s-au confirmat, anchetatorii reușind să dea atât de cei trei hoți (Robert-Ciprian S., de 14 ani, Petru C. și Corneliu H, ambii de 15 ani, toți elevi), cât și de motoscuterul furat.
Vehiculul, însă, era dezmembrat, cei trei elevi intenționând să-l folosească ca piese de schimb pentru un alt motoscuter de aceeași marcă, proprietatea unuia dintre ei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.





