Aventuri penale

I-au furat mașina, în timp ce sufla în fiolă, la Poliție

Mai mulți tineri vor da cu subsemnatul la Poliție și riscă să se aleagă cu dosar penal, după ce-au furat mașina unui bărbat din municipiul Suceava, în timp ce acesta era pus de polițiști să sufle în fiola alcoolscop.
Sâmbătă seară, în jurul orei 22:10, Gheorghe N., în vârstă de 45 de ani, din municipiul Suceava, se afla la volanul unui autoturism Dacia 1310 Break.
La un moment dat, pe raza localității Siminicea, bărbatul a fost oprit în trafic de către un echipaj de poliție, pentru un control de rutină. În mașină se mai aflau încă șase tineri, care au început să facă scandal în momentul în care șoferul a fost invitat la postul de poliție să-i fie verificată alcoolemia, întrucât emana miros de alcool. Scoși din mașină, tinerii cu pricina erau indignați că vor fi nevoiți să meargă pe jos până la domiciliile lor, în cazul în care șoferul va fi găsit băut. Unul dintre ei susținea că are chei pentru Dacie, în timp ce un altul se lăuda în fața polițiștilor că poate porni autoturismul „pe direct”.
Dosar penal pentru furt calificat și distrugere La postul de poliție, șoferul a fost pus să sufle în fiola alcoolscop, care, așa cum bănuiau polițiștii, s-a înverzit în proporție de 15%.
În momentul în care polițiștii i-au cerut permisul de conducere, Gheorghe N. a declarat că nu îl are la el, actul fiind în mașină. Când s-au întors, însă, la autoturism, acesta dispăruse, polițiștii constatând că nici cei șase tineri nu mai erau prin zonă.
Polițiștii din Siminicea și-au anunțat imediat colegii de la posturile de poliție din comunele apropiate, Dacia 1310 Break fiind găsită, câteva ore mai târziu, pe un drum comunal din satul Sălăgeni. Mașina nu prezenta avarii vizibile la exterior, însă, în interior, polițiștii au găsit mai multe fire smulse din bord, iar pedala de accelerație era ruptă.
Oamenii legii au reușit să dea și de unul dintre cei șase tineri, acesta povestind că autoturismul a fost pornit și condus până la locul în care a fost găsit de către Lucian R., de 23 de ani, din comuna Dumbrăveni.
„S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și distrugere, ce urmează a fi soluționat procedural”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu.

Recomandări

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe