Oprit în trafic

I-a luat Touareg-ul și i-a lăsat gaj un Audi A6 furat din Germania



Un bărbat din municipiul Câmpulung Moldovenesc a rămas fără mașină și a dat și cu subsemnatul la poliție, după ce, în încercarea de a-și vinde autoturismul proprietate, un VW Touareg, i l-a dat în probe unui posibil client, acesta din urmă lăsându-i gaj un Audi A6.
Damian P., în vârstă de 44 de ani, a aflat abia joi că mașina pe care a primit-o gaj, în urmă cu o lună, este furată din străinătate. Câmpulungeanul a fost oprit în trafic, joi, în jurul orei 15:00, pe raza comunei Breaza, de către un echipaj al poliției din localitate.
Polițiștii au verificat autoturismul pe care Damian P. îl conducea, un Audi A6, și au aflat că acesta era dat în urmărire încă din 31 octombrie 2010, fiind furat din Germania.
Bărbatul în vârstă de 44 de ani a declarat că habar nu avea că mașina pe care o conducea este furată și a povestit că a primit autoturismul Audi drept gaj de la un cetățean din județul Maramureș, Rudolf B.. Acesta din urmă a luat la schimb, în probe, autoturismul lui Damian P., un VW Touareg, pe care intenționa să-l cumpere.
Așa-zisul cumpărător i-a spus câmpulungeanului că-i lasă autoturismul său, până când va face rost de bani pentru a-i cumpăra Touareg-ul, pe care i l-a luat, chipurile, în probe.
Schimbul dintre cei doi a fost făcut la sfârșitul lunii martie a.c..
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, pentru clarificarea situației autoturismului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.