Un tânăr din municipiul Suceava este acuzat de fapte șocante, după ce, aproape de miezul nopții, a luat cheile din buzunarul unui bărbat căzut pe stradă, cu leziuni grave la cap, și s-a dus să-i fure din casă, abandonând victima în agonie, la scurt timp aceasta decedând.
Mai mult, bărbatul căzut în stradă și tânărul se cunoșteau, iar în acea noapte au băut împreună. Pentru a nu atrage atenția trecătorilor, tânărul l-a mutat pe bărbatul căzut, care era comă, câțiva metri mai încolo, într-un colț de stradă, lângă o remorcă, după care s-a dus să-i fure din casă.
Incredibilul scenariu s-a petrecut în urmă cu o săptămână și jumătate, iar vinerea trecută, după ce-au finalizat cercetările, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au cerut arestarea preventivă a tânărului în cauză, Adrian Iacobeț, în vârstă de 31 de ani, sub acuzațiile de furt calificat și lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.
Judecătorul de serviciu de la Judecătoria Suceava a respins însă propunerea de arestare a respectivului tânăr, luând însă față de acesta măsura controlului judiciar, printre obligațiile stabilite pentru acesta fiind și aceea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Procurorii susțin că suspectul a premeditat totul. „Fapta este de o gravitate ieșită din comun”
În noaptea de 12/13 martie a.c., la câteva minute după miezul nopții, un echipaj auto din cadrul Jandarmeriei a observat pe strada „Ion Neculce” din cartierul Zamca cadavrul unui bărbat.
Respectivul a fost identificat în persoana unui anume Cristian D., în vârstă de 44 de ani. Anunțați de jandarmi, judiciariștii poliției au preluat cercetările.
Întrucât existau indicii și ale unei fapte de violență, ancheta a fost atribuită ofițerilor Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist.
În cele din urmă, s-a stabilit că nu a fost vorba de un eventual omor, lovituri cauzatoare de moarte ori tâlhărie urmată de moartea victimei, însă împrejurările în care a murit Cristian D. și ce s-a întâmplat în timp ce bărbatul își dădea ultima suflare au scos la iveală o povește șocantă.
În acea noapte, au stabilit anchetatorii, Adrian Iacobeț și bărbatul în vârstă de 44 de ani au consumat împreună băuturi alcoolice, tânărului conturându-i-se în minte ideea de a profita ulterior de starea de ebrietate a lui Cristian D. și a-l „ușura” de bunuri.
Cum bărbatul de 44 de ani abia se mai ținea pe picioare, tovarășul de pahar s-a oferit să-l ducă până acasă, intenția lui Iacobeț fiind, așa cum a recunoscut, de altfel, la audieri, de a fura din locuința victimei.
Numai că la un moment dat, Cristian D. a căzut și a rămas lat pe stradă, prezentând simptomele stării de comă, din cauza unei lovituri puternice pe care a suferit-o la cap.
Adrian Iacobeț, se arată în actele înaintate instanței de judecată, a ales să mute corpul persoanei vătămate, într-o zonă mai puțin vizibilă, pentru a nu fi observat de eventualii trecători, după care a început să-i scotocească prin buzunare, luându-i telefonul mobil, suma de 10 lei, dar și cheile apartamentului.
Știind unde locuiește victima, s-a dus imediat la apartamentul acesteia, a deschis ușa cu cheia, iar din interior a luat în grabă două cutii în care credea el că se află lucruri de valoare. Ulterior, însă, după ce a plecat din apartamentul victimei, a constatat că în cele două cutii erau numai mărunțișuri.
În timpul în care Iacobeț cotrobăia prin apartamentul bărbatului abandonat în stradă, acesta din urmă a decedat, fiind găsit la scurt timp de echipajul de jandarmi.
Potrivit documentelor depuse la instanță de către anchetatori, procurorii consideră că „fapta comisă de inculpat este de o gravitate ieșită din comun, avându-se în vedere atât modul de comitere, cât și circumstanțele acesteia. Așa cum rezultă din declarația de recunoaștere a inculpatului, acesta a premeditat întreaga acțiune, consumând băuturi alcoolice cu victima, urmărind să-i înfrângă astfel voința și să-i anihileze discernământul”.
Ce pedepse riscă suspectul
Potrivit Noului Cod Penal, pentru acuzația de furt calificat, Adrian Iacobeț riscă, în cazul în care va fi trimis în judecată, iar instanța îl va găsi vinovat, o pedeapsă între doi și șapte ani de închisoare.
Privind cealaltă infracțiune de care este acuzat, și anume lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, legislația penală prevede atât pedeapsa cu închisoarea, cât și posibilitatea aplicării unei amenzi.
„Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunța de îndată autoritățile de către cel care a găsit o persoană a cărei viață, integritate corporală sau sănătate este în pericol și nu are putință de a se salva, se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă”, este articolul (n.r.-203) care incriminează această infracțiune.
Victima a decedat ca urmare a loviturii puternice suferite la cap, fiind și într-o stare avansată de ebrietate.