Tranzacție păguboasă

I-a cerut motoscuterul să facă o probă și nu s-a mai întors



Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Mănăstirea Humorului, a reclamat la poliție că un tânăr din aceeași localitate i-a furat motoscuterul, sub pretextul că vrea să facă o probă cu vehiculul, înainte de a-l cumpăra.
Păgubitul, Aurel C., a povestit că joi seară, în jurul orei 22.30, a venit la el acasă Florin N., în vârstă de 26 de ani, cerându-i să-l lase să se plimbe puțin cu motoscuterul, pentru că intenționează să-l cumpere.
Aurel C. a pornit motoscuterului, i l-a încredințat tânărului, însă respectivul a plecat din zonă și nu a mai revenit.
După ce a așteptat mai multe ore, proprietarul motoscuterului a sunat la poliție și a reclamat furtul.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



Recomandări

„Angajatul” ANAF care a sunat să-i restituie o parte din impozitul pe profit l-a țepuit pe un sucevean cu 87.000 de lei

”Angajatul ANAF” l-a îndrumat telefonic pe sucevean să urmeze anumiţi paşi în urma cărora acesta a efectuat un transfer bancar în valoare de 87.000 de lei către un alt cont bancar
”Angajatul ANAF” l-a îndrumat telefonic pe sucevean să urmeze anumiţi paşi în urma cărora acesta a efectuat un transfer bancar în valoare de 87.000 de lei către un alt cont bancar