Vineri, 7 noiembrie, în sala Casei de Cultură din municipiul Rădăuți s-a desfășurat, în prezența unui public numeros, Balul Bobocilor de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, „HurmuFashionGALA”.
Cele opt perechi de boboci s-au străduit să convingă publicul, dar mai ales pe membrii juriului, prin intermediul unor probe de dans, coregrafie și interpretare muzicală, totodată prin intermediul unei probe supriză pregătite de echipa de organizatori.
Frumoși și eleganți, inteligenți și creativi, entuziaști și, în aceeași măsură, emoționați, bobocii au reușit prin prestația lor să-și etaleze calitățile, aptitudinile și talentul, dobândind admirația audienței.
Manifestarea i-a avut ca prezentatori pe Daria Lucan (clasa a XII-a C) și Paul Ghețău (clasa a XII-a F) care și-au îndeplinit în mod responsabil rolul de moderatori, evidențiind fiecare moment al evenimentului, astfel încât să genereze impresia autentică a unui ansamblu unitar plăcut și adecvat temei balului.
Pe scenă s-au perindat, în cursa pentru câștigarea titlului de Miss și Mister Boboc CNEH, ediția 2025, Anastasia Vega și Matei Ciornei, Diana Rotaru și Robert Varlan, Ștefania Pasailă și Fabian Zebjeniac, Delia Berbeneciuc și Cosmin Tomăscu, Ana-Maria Evuleț și Dimitrie Strilciuc, Teodora Stropșa și Tudor Nanu, Federica Petriuc și Ștefan Caciur, Ioana Găină și Rareș Cherniciuc.
Juriul acestei ediții a fost format din Țarevici Larisa, din partea sponsorilor, Calenciuc Anca, reprezentant al Primăriei Rădăuți în cadrul Consiliului de Administrație de la CNEH, Galan Oana, reprezentant al părinților în Consiliul de Administrație, împreună cu prof. Paula Haiura și Angelica Popovici, profesor Cezar Vlonga și eleva Alexandra Ionesi. Misiunea juraților nu a fost deloc facilă, dimpotrivă, a constituit rezultatul unui dialog deliberativ menit să cântărească fiecare prestație oferită de către bobocii participanți.
- Ioana Găină este Miss Boboc și Ștefan Caciur este Mister Boboc
Câștigătorii Balului Bobocilor de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din acest an sunt elevii Ioana Găină (Miss Boboc) și Ștefan Caciur (Mister Boboc).
Pe locul al II-lea s-au situat Federica Petriuc și Rareș Cherniciuc.
Locul al III-lea a revenit elevilor Ana-Maria Evuleț și Fabian Zebjeniac. Titlul de „Miss Popularitate” a fost dobândit de eleva Anastasia Vega, iar „Mister Popularitate” i-a fost atribuit elevului Dimitrie Strilciuc. Scenariul spectacolului a fost completat în mod inspirat de recitalul formației „Robin & The Backstabbers”, trupă ce a reușit să însuflețească spațiul Casei de Cultură.
Desfășurarea în bune condiții a unui astfel de spectacol nu ar fi fost posibilă fără implicarea părinților și generozitatea sponsorilor cărora li se cuvin adresate, în acest context discursiv, sincere mulțumiri. Aprecierile pentru efortul depus se îndreaptă către director adjunct prof. dr. Luminița Lăzărescu și prof. Miriam Leon-Postolache, coordonator de proiecte și programe educative. Nu în ultimul rând, aprecierile se îndreaptă către echipa de elevi organizatori din clasele a XII-a, angajați cu mult efort și dăruire în orchestrarea balului, pentru creativitatea și resursele disponibile angajate pe durata săptămânilor de pregătire.
Echipa mangerială a colegiului, împreună cu cadrele didactice și elevii organizatori ai Balului Bobocilor „HurmuFashionGALA”, mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în reușita spectacolului: părinților, elevilor-boboci, elevilor participanți, sponsorilor, membrilor comunității rădăuțene legați, direct sau indirect, de buna desfășurare a evenimentului.
Au consemnat,
prof. Angelica Popovici & prof.dr. Florin George Popovici






