Hummus (de post)

Hummus (de post). Foto: israellycool.com

Pentru cei ce vor un preparat de post rapid, simplu, dar cu aer exotic și foarte nimerit inclusiv pentru o masă cu invitați, clasicul hummus este alegerea perfectă. Rețeta este comună, cu influențe locale desigur, în Israel, Turcia și țările arabe, dar a câștigat foarte mulți adepți și pe la noi. Se pregătește, de regulă, din năut, dar iese la fel de gustos din fasole, linte sau chiar bob.
Avem nevoie de:
2 conserve de năut fiert ( de 400 g fiecare), 2 linguri pline pasta tahini ( sau 3 linguri semințe de susan), 4 căței mari de usturoi, o lămâie, sare, piper, 4-5 linguri ulei de măsline sau de susan, opțional pudră de chimion, coriandru măcinat, sumac
Preparare:
Clătim boabele de năut din conservă. Le putem elimina pielița, pentru o textură mai fină. Le zdobim în blender cu foarte puțină apă și două linguri de ulei de măsline. Trebuie să rezulte o pastă mai groasă. Dacă folosim pasta de susan, o adăugăm în năutul dzrobit. Dacă nu, prăjim puțin semințele de susan în tigaie, fără ulei, și le adăugăm fierbinți în pastă. Punem usturoiul zdrobit, condimentele și eventual zeamă de lămâie după gust.
Așezăm hummus-ul pe farfurie, îl presărăm cu puțin piper, sumac ( sau boia de ardei pentru aspect) și îl stropim cu ulei de măsline ori de susan. Îl servim lângă felii de lămâie, cu pâine prăjită sau lipie.

Recomandări

Restaurantul „ONE” – Pizzerie: bunătăți după rețete italiene fabuloase, cu arome delicioase, pregătite de bucătari școliți de specialiști italieni

Specialiștii DSP recomandă moderație la mesele de sărbători, mai ales celor care au postit în această perioadă