Praznicul Cincizecimii sau al Rusaliilor reprezintă un moment de culme și de rodire a lucrării mântuitoare, pe care a realizat-o Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru înnoirea, sfințirea și restaurarea umanității întregi. Evenimentul Rusaliilor înseamnă punctul final al intervenției dumnezeiești în istoria umanității, considerând Întruparea sau înomenirea Cuvântului veșnic al Tatălui, ca fiind începutul mântuirii tuturor, urmată de Patimile, Moartea pe cruce, Învierea și Înălțarea Sa la ceruri, de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Prin Înălțarea la cer a Domnului, cu umanitatea pe care a asumat-o la Întrupare, se închide cercul iubirii lui Dumnezeu (cf. Ioan 16, 16-18), pentru ca acest cerc al iubirii să înceapă să rodească în viața oamenilor și în istorie, începând cu ziua Cincizecimii, roadele sfințirii, înnoirii și mântuirii.
La Rusalii apare în istorie Biserica lui Hristos, pe care „nici porțile iadului nu o vor putea birui“
Coborârea Duhului Sfânt în chipul limbilor ca de foc peste Sfinții Apostoli în ziua Cincizecimii a însemnat împlinirea făgăduințelor mesianice, că Dumnezeu va trimite pe Duhul Său Cel Sfânt peste toți oamenii, spre a-i face purtători de Duh și spre a deveni „un lăcaș sfânt întru Domnul“. În același timp, această revărsare de Duh Sfânt a venit să împlinească cuvintele Mântuitorului, Care înaintea Pătimirilor Sale a spus: „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte aude va vorbi și cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va preamări, pentru că din al Meu va lua și vă va vesti“ (Ioan 16, 13-14). Preamărirea Fiului Omului prin Patimi, Moarte și Înviere a început să rodească pentru umanitate în această zi de venire a Duhului Sfânt. Prin coborârea tainică a Duhului Sfânt a luat ființă Biserica, ca sălășluire a lui Hristos Cel înălțat la ceruri în sufletele oamenilor credincioși. Deci, la Rusalii apare în istorie Biserica lui Hristos, pe care „nici porțile iadului nu o vor putea birui“ (cf. Matei 16, 18), ca așezământ de viață și iubire, în cadrul căreia să se lucreze mântuirea personală a tuturor oamenilor, căci Dumnezeu voiește „ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină“ (I Timotei 2, 4).
Prin Duhul Sfânt, Iisus Hristos rămâne cu cei credincioși Lui până la sfârșitul veacurilor. Pătrunderea lui Hristos în oamenii care se deschid Lui, prin credință și iubire, înseamnă intrarea Lui cu darurile Sale mântuitoare în viața oamenilor, spre a-i înălța pe aceștia la viața de iubire și comuniune cu Sfânta Treime. Căci unde este Hristos, acolo este și Duhul Lui, de care este nedespărțit, dar este prezent acolo după voia și cu împreună lucrarea Tatălui. Deci, întreaga Sfântă Treime își face locaș în comuniunea și comunitatea celor care primesc darul mântuirii lui Hristos prin Duhul Sfânt. Această lucrare sfântă începe din ziua Cincizecimii, ca extindere a comuniunii Sfintei Treimi în viața Bisericii, adică a celor care au crezut în Domnul și s-au botezat în numele Lui, spre a deveni noul popor al lui Dumnezeu. Hristos Se coboară la oameni, prin Duhul Lui Cel Sfânt, pentru ca aceștia să fie înălțați la comuniunea iubirii Treimii Celei mai presus de fire. Duhul Sfânt coboară la Cincizecime peste fiecare apostol în parte și peste toți împreună pentru a pune în evidență modelul comuniunii Treimii Sfinte pentru fiecare credincios și pentru Biserică în ansamblul ei. Aceasta primește drept paradigmă a vieții și a unității ei amprenta profundă a vieții Dumnezeului Celui viu și iubitor, ca Treime iubitoare de Persoane veșnice, aflate într-o relație vie și nedespărțită de iubire și lucrare. Scriitorul bisericesc Origen, cunoscând această prezență și lucrare a Sfintei Treimi în lume, avea să spună că Biserica „este plină de Treime“. Adică întreaga viață și manifestare a Bisericii reflectă viața de comuniune a Sfintei Treimi. Toate rugăciunile și slujbele Bisericii sunt de neînțeles fără apelul la Treime, la modul în care Ea a lucrat cu înțelepciune mântuirea neamului omenesc, în Iisus Hristos, și cum rodește această mântuire adusă de Iisus Hristos în lume, pentru fiecare om care dorește „să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului“.
Imnurile Rusaliilor
În imnurile de praznic ale Rusaliilor putem sesiza cu ușurință modul în care Biserica înțelege evenimentul copleșitor al Cincizecimii și care este semnificația lui în ceea ce privește prezența și lucrarea Sfintei Treimi, pentru a da naștere Bisericii și apoi pentru a o menține pe aceasta în existență. Biserica cheamă de ziua Cincizecimii ca toate neamurile pământului să vină să se închine Sfintei Treimi, arătând mai îndeaproape de ce trebuie să se adune cu toții în jurul Sfintei Treimi, explicându-ni-se modul de relație și viață existentă între Persoanele Treimii, precum și lucrarea Lor în lume: „Veniți popoarelor, să ne închinăm Dumnezeirii Celei în trei Ipostasuri: Fiului în Tatăl, împreună cu Sfântul Duh. Că Tatăl a născut din veci pe Fiul, Cel împreună veșnic și împreună pe scaun șezător; și Duhul Sfânt era în Tatăl, preamărit împreună cu Fiul; o Putere, o Ființă, o Dumnezeire, Căreia toți închinându-ne, zicem: Sfinte Dumnezeule, Cel Ce toate le-ai făcut prin Fiul, cu împreună-lucrarea Sfântului Duh; Sfinte tare, prin Care pe Tatăl am cunoscut și prin Care Duhul Sfânt a venit în lume; Sfinte fără de moarte, Duhule Mângâietor, Cel ce din Tatăl purcezi și în Fiul Te odihnești; Treime Sfântă, mărire Ție!“ (Mărire… Și acum… glas 8, Vecernia Rusaliilor). În acest imn bisericesc putem sesiza o întreagă teologie a Sfintei Treimi, privită atât în relațiile interne ale Persoanelor treimice, cât și în ceeace privește lucrarea Lor în lume, pornind de la Tatăl, prin Fiul, în Sfântul Duh.
Ortodoxia a fost binecuvântată de Dumnezeu să moștenească acest tezaur inepuizabil și de negrăit al învățăturii despre lucrarea Sfintei Treimi, având conștiința misterului luminos al Ei, și spre care dorește să atragă întreaga umanitate, ca aceasta să se poată împărtăși de viața și iubirea Treimii sfinte și iubitoare, Care ne-a mântuit pe noi. Pe Aceasta dorește Biserica să o facă accesibilă lumii de astăzi și fiecărui om în parte, care are atât de mare nevoie de luminile, puterile și darurile Preasfintei Treimi.
(Pr. prof. univ. dr. Ioan Tulcan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxe din Arad, sursa: Ziarul Lumina)
