Eveniment

Hramul Parohiei Pojorâta II

Slujbă Pojorâta
Slujbă Pojorâta

Biserica Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” – Pojorâta II din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc și-a serbat hramul în Duminica după Botezul Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți și diaconi. Evenimentul s-a bucurat de prezența unui număr mare de enoriași care au venit îmbrăcați în straie naționale. Hramul tradițional al Parohiei Pojorâta II din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc a adunat împreună credincioșii, pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan Botezătorul. La orele dimineții, Înaltpreasfințutul Părinte Arhiepiscop Pimen a fost întâmpinat, în fața locașului de închinăciune, de soborul slujitorilor, de autoritățile locale și de enoriașii parohiei. A urmat slujba Sfintei Liturghii, oficiată de ierarhul locului, în biserica ocrotită de Sfântul Ioan Botezătorul. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, IPS Părinte Pimen a vorbit despre pocăință. Spre finalul predicii, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a apreciat frumusețea portului național și al bisericii din Parohia Pojorâta 2. Slujirea Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților a fost o mare bucurie pentru primarul comunei Pojorâta, Bogdan Codreanu, care a sprijinit constant lucrările de zidire și înfrumusețare ale Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”. Pentru enoriași, prezența la hram a ierarhului locului aduce bucurie și speranță, după cum a mărturisit unul din cei mai în vârstă localnici din Pojorâta. Hramul s-a încheiat cu o agapă frățească la care au participat toți credincioșii prezenți. Amintim că Piatra de temelie a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Pojorâta a fost pusă în 2001, iar în toamna aceluiași an a fost finalizat demisolul sfântului lăcaș. Altarul lăcașului de închinăciune a fost sfințit de către Înaltpreasfințitul Pimen la hramul din anul 2007.
(C. Ciofu)

Slujbă Pojorâta
Slujbă Pojorâta
Slujbă Pojorâta
Slujbă Pojorâta

Recomandări

Flori oferite de tinerii ATOS, pe 8 Martie, în spitalele din Rădăuți și Suceava și la Căminul de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou”

Va fi lansat volumul Radiografia unei rectitoriri postdecembriste: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților (1990-2020)

Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, locaș al cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou