Camerele de supraveghere ale unui magazin din comuna Dumbrăveni au surprins în noapte un individ care a intrat prin efracție și a sustras circa 2.300 de lei și 300 de pachete de țigarete de diferite mărci.
Furtul a fost reclamat marți dimineață, în jurul orei 9.00, iar potrivit imaginilor vizualizate de polițiști fapta s-a petrecut aproape de ora 4.00.
Hoțul, au stabilit polițiștii, a intrat în magazin, după ce a forțat un geam din PVC, care a fost lăsat întredeschis pentru aerisire.
„În cauză s-a întocmit dosar penal față de autor necunoscut sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.