Polițiștii criminaliști au reușit să-l identifice pe autorul furtului din biserica de la Frătăuții Noi după amprente, acesta fiind căutat acum de oamenii legii. În cursul zilei de miercuri, în urma efectuării investigațiilor tehnico-științifice din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, experții au stabilit că urmele ridicate cu ocazia cercetării la fața locului a furtului comis în urmă cu aproximativ două luni din biserica „Nașterea Maicii Domnului” au fost create de Vasile G., în vârstă de 21 de ani, din localitate. Fapta s-a petrecut în noaptea de 3 spre 4 martie a.c., atunci când s-au furat patru boxe, un CD player și un microfon, valoarea bunurilor furate fiind de aproximativ 7 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, „s-au dispus măsuri pentru prinderea și cercetarea celui în cauză”. La sfârșitul săptămânii trecute, un alt spărgător de biserici a fost prins și arestat preventiv. Daniel G., 38 de ani, din satul Gura Negri, comuna Dorna Arini, a spart, în perioada 24-27 aprilie a.c., biserica din localitatea de domiciliu, de unde a furat tot un CD player. Pentru că era recidivist și mai comisese câteva furturi, Daniel G. a fost încarcerat în arestul Poliției pentru furt calificat.





