Filmat în acțiune

Hoțul de dezinfectant, identificat de polițiști și amendat pentru încălcarea ordonanțelor militare

Hoțul de dezinfectant
Hoțul de dezinfectant

Individul care a fost filmat în timp ce trage pe nas dezinfectantul de mâini, apoi fură dozatorul de substanță montat pe casa scării unui bloc din municipiul Suceava a fost identificat și prins de polițiști, care s-au autosesizat în acest caz prezentat în presă.
Furtul distribuitorului de dezinfectat a fost înregistrat pe camera video a unei scări de bloc din cartierul sucevean Burdujeni, în zona străzilor Tineretului și Amurgului, unde a acționat individul respectiv, după cum a rezultat din cercetările polițiștilor.
Aceștia l-au identificat pe faptaș – Marius L., în vârstă de 39 de ani, din municipiul Suceava, care a recunoscut că a golit substanța dezinfectantă din mai multe recipiente amplasate în incinta scărilor de bloc din zona menționată, într-o sticlă de plastic pe care o avea asupra sa.
Acestuia i s-a întocmit dosar penal, dar a fost și sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare.

Recomandări

Spitalele municipale din Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc și cel din Gura Humorului, amendate de DSP

Primul caz, după 4 ani, de meningită cu virusul West Nile, transmis de țânțari, diagnosticat la o femeie din Rădășeni

Primul caz, după 4 ani, de meningită cu virusul West Nile, transmis de țânțari, diagnosticat la o femeie din Rădășeni FOTO cdc.gov

Un șofer care a depășit o coloană de mașini pe linia continuă, identificat de polițiști și lăsat fără permis de conducere