Hoții de cabluri electrice sau de alte componente ale rețelelor electrice riscă închisoare de la patru la 18 ani, în conformitate cu prevederile Codului Penal. Reprezentanții E.ON Moldova apreciază că în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere a numărului de intervenții ale unor persoane străine în instalațiile electrice din patrimoniul E.ON, care, fie că au dorit să repare „de capul lor” unele instalații electrice defecte, fie că intenționau să fure anumite componente din instalațiile electrice, și atrag atenția că aceste intervenții le pot fi fatale. Luna trecută, o persoană din Dărmănești nu a așteptat sosirea formației E.ON Moldova pentru remedierea unui deranjament colectiv, s-a urcat pe platforma unui post de transformare aerian, de unde a căzut și a suferit multiple leziuni grave. Un alt cetățean de 45 de ani din Baia a tăiat conductoarele unui branșament monofazat de la o locuință ce urma să fie demolată și s-a electrocutat mortal. „Pe lângă riscurile la care se supune persoana ce intervine în instalații, sustragerea de elemente componente ale acestora provoacă avarii în rețelele electrice, determinând întreruperea alimentării cu energie electrică a consumatorilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al E.ON Moldova, Lucian Luca. Pentru evitarea riscurilor majore în cazul defecțiunilor instalațiilor electrice, sucevenii trebuie să sune de urgență la unitățile operative ale E.ON Moldova – telefon 929.
