Bicicletele mai multor săteni din comuna Vama au fost furate în ultima perioadă, iar polițiștii au reușit în urmă cu două zile să afle cine sunt cei care le-au sustras, fiind vorba de trei minori cu vârste cuprinse între 12, 14, respectiv 15 ani.
În dimineața zilei de marți, în jurul orei 8:30, doi săteni din Vama s-au dus la postul de poliție din comună și au reclamat că, luni seară, persoane necunoscute le-au furat bicicletele din curtea caselor, prejudiciul fiind de circa 2200 de lei.
Agenții postului de poliție au reușit să dea de urma bicicletelor și, implicit, de urma celor care le-au sustras, fiind vorba de cei trei minori.
Pe parcursul cercetărilor, polițiștii au aflat că cei trei mai furaseră alte patru biciclete, tot de la persoane din sat.
„Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit reclamanților, iar suspecții sunt cercetați în stare de libertate”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.