De sezon

Hoții dau iama în boxele sucevenilor



Trei suceveni au reclamat în ultimele zile la poliție că persoane necunoscute le-au spart boxele și au furat bunurile din interior, informează Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
Victor S., în vârstă de 63 de ani, le-a spus polițiștilor că din boxă i-au dispărut 12 cutii cu lapte, două baxuri a câte 100 de perechi de mănuși din latex, de culoare albă, precum și 16 borcane a câteva 800 de grame cu zacuscă.
Mihai M., de 52 de ani, a spus că lacătele de la boxa sa și a vecinului său, Neculai G., de 43 de ani, au fost tăiate de persoane necunoscute, iar din interior au fost furate șase jante din aluminiu spițate, un redresor auto, precum și circa 50 de metri de cablu electric cu trei conductori.
Furturile au fost comise în perioada 28-30 martie a.c., iar valoarea prejudiciului este de circa 2.000 de lei.
„Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava, în cauză întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.