Casă distrusă

Hoții au smuls din pereți cablurile de la instalația electrică

Casa unui bărbat din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost devastată de hoți, aceștia smulgând pur și simplu din pereți cablurile de la instalația electrică.
Practic, valoarea pagubelor este mult mai mare decât cea a bunurilor furate.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, proprietarul imobilului, Constantin B., în vârstă de 65 de ani, a reclamat fapta duminică seară.
Bărbatul a declarat că nu locuiește efectiv în imobilul respectiv, situat pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, iar furtul și distrugerile s-au petrecut în perioada 7 februarie-31 martie a.c., interval în care nu a mai trecut pe la casă.
“În total se reclamă sustragerea a circa 155 de metri liniari de cablu din cupru și a 15 aparate electrocasnice (șapte filtre de cafea și opt aparate de făcut prăjituri)”, se arată în comunicatul IPJ Suceava, precizându-se că valoarea totală a prejudiciului este de 7.500 de lei, din care 2.000 de lei valoarea bunurilor sustrase și 5.500 de lei contravaloarea bunurilor distruse.

Recomandări

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

Campanie de depistare a tuberculozei în 20 de localități din Suceava: investigații gratuite cu aparatură digitală de ultimă generație

Investiție de aproape 11 milioane de lei pentru modernizarea Liceului Tehnologic nr. 1 din Câmpulung Moldovenesc