Noroc suspect

Hoții au găsit în sertar încasările nepredate de două zile și camera video închisă



Un magazin în care se vând telefoane mobile, situat în centrul orașului Gura Humorului, a fost vizitat, ieri, în mijlocul zilei, de doi hoți, care au reușit să fure chiar de sub nasul gestionarei suma de 2.100 de lei.
Fapta s-a petrecut în jurul orei 12:00, iar surse judiciare susțin că hoții au avut parte de un noroc suspect.
În sertarul din care au luat banii erau încasările din două zile, încasări care nu au fost predate administratorului.
Apoi, deși magazinul este prevăzut cu cameră de supraveghere video, aceasta era, ieri, oprită.
Potrivit gestionarei, Raluca Z., hoții s-au dat drept clienți și s-au arătat interesați de achiziționarea de telefoane mobile.
În timp ce unul o ținea de vorbă, celălalt a intrat după birouri și a luat dintr-un sertar cei 2.100 de lei.
Magazinul de telefoane are contract și cu o firmă de pază și protecție, iar gestionara a apăsat butonul de panică. Agenții de pază au ajuns în aproximativ două minute la fața locului, însă hoții erau dispăruți de mult.
Dacă scenariul furtului a fost într-adevăr cel descris de gestionara de serviciu, iar nefuncționarea camerei video și faptul că încasările nu au mai fost predate de două zile sunt simple coincidențe, rămâne să stabilească judiciariștii poliției din Gura Humorului.