Hoție toxică. Mai mulți indivizi au dat iama în culturile de mazăre ale Fundației Nathanael din Suceava. Aproximativ 50 de ari din suprafața cultivată la ieșirea din Suceava spre Rădăuți a fost practic desființată de hoți, care nu s-au sfiit să distrugă culturile chiar și ziua în amiaza mare. Chiar dacă indivizii care au furat mazărea au fost identificați, există o altă problemă. Culturile au fost stropite acum două săptămâni cu un insecticid toxic, ceea ce face ca mazărea să fie improprie consumului. Din acest motiv, reprezentanții Fundației Nathanael au făcut un apel către toate persoanele interesate să cumpere mazăre să fie foarte atente de unde o fac pentru a nu avea probleme de sănătate. Trebuie precizat că din cauza insecticidului mazărea este periculoasă inclusiv pentru consumul animalelor, așa încât se recomandă aprovizionarea cu acest produs doar din surse autorizate.