Hoții au brevetat metoda furtului prin îmbrățișare



Hoții au brevetat metoda furtului prin îmbrățișare
Hoții au brevetat metoda furtului prin îmbrățișare

Hoții au brevetat metoda furtului prin îmbrățișare, așa încât fiți extrem de vigilenți dacă vreun necunoscut se apropie de voi și vrea să își arate așa zisa afecțiune.

Un astfel de caz s-a înregistrat și în municipiul Suceava, în cursul zilei de vineri, 15 august.

Un sucevean în vârstă de 39 de ani s-a întâlnit la un bar din zona gării Burdujeni cu un amic, împreună cu care a consumat băuturi alcoolice.

La plecare, s-a deplasat în stația de autobuz de pe strada Jean Bart, iar la un moment dat s-a apropiat un necunoscut care l-a îmbrățișat ”prietenește” de mai multe ori.

Necunoscutul a dispărut, iar la scurt timp suceveanul și-a dat seama că unul din cele două telefoane mobile pe care le avea a dispărut.

A sunat pe telefonul lipsă, dar nu i-a mai răspuns nimeni.

Prejudiciul în acest caz se ridică la 1.200 de lei, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru furt.

În acest context, reprezentanții IPJ Suceava au transmis o serie de recomandări:

✔Păstrați distanța față de persoane necunoscute care încearcă să vă îmbrățișeze sub diverse pretexte.

✔Nu țineți obiecte de valoare în buzunarele exterioare sau în genți nesecurizate.

✔Fiți vigilenți în spații aglomerate: piețe, zone comerciale, gări.

✔Dacă sunteți abordați suspect sau ați fost victima unei astfel de fapte, sunați de urgență la 112!



Recomandări

Un hoț a revenit în gospodăria unui bătrân de 83 de ani, care l-a întâmpinat cu ranga. De la furt s-a ajuns la tâlhărie

Polițiștii de la Frasin, sprijiniți de o grupă de la Serviciul de Acțiuni Speciale, l-au identificat și reținut pe autor
Polițiștii de la Frasin, sprijiniți de o grupă de la Serviciul de Acțiuni Speciale, l-au identificat și reținut pe autor