Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Cătălin Tiberiu Mercheș și Sergiu Nicolae Lahman, pentru mai multe infracțiuni de furt și o tentativă de furt. Este vorba de nimeni alții decât de hoții arestați deja într-un alt dosar, tot privind o spargere la pont din casa unui om de afaceri.
Procurorii au solicitat și în acest dosar arestarea preventivă a inculpaților, iar Judecătoria Suceava a admis propunerea, emițând mandate de arestare pentru o durată de 30 de zile.
Monitorul de Suceava a scris în exclusivitate despre noile furturi pentru care au fost puși sub acuzare hoții în ediția tipărită de luni, 15 aprilie.
Conform probatoriului administrat în cauză, „până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele:
– în data de 02.07.2018, în intervalul orar 10:00-11:00, inculpatul M.C.T. (Cătălin Tiberiu Mercheș – n.r.) a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate C.D., din mun. Suceava, forțând ușor ușa principală de acces în interior, moment în care a fost surprins de proprietar, fără a reuși să sustragă bunuri sau valori,
– în data de 04.07.2018, în intervalul 09:30-11:15, în perioada cât persoana vătămată C.D. a lipsit de la adresa de domiciliu din mun. Suceava, prin escaladarea unei ferestre, inculpatul M.C.T. a pătruns în locuință și i-au răvășit mai multe bunuri, reușind să sustragă două ceasuri și un cuțit, creând un prejudiciu de 200 lei,
– în noaptea de 30.09.2018/01.10.2018, în intervalul orar 19:00-03:00, inculpatul M.C.T. și inculpatul Lahman Sergiu Nicolae au pătruns, prin efracția și escaladarea unei ferestre, în locuința numitului C.F., situată în mun. Suceava, de unde au sustras mai multe bijuterii din aur, gablonțuri, ceasuri de mână și au încercat să sustragă un seif încastrat în perete, creând prin acestea un prejudiciu de aproximativ 15.000 lei,
– în data de 16.12.2018, în intervalul orar 17.20-20.20, inculpatul M.C.T. și L.S.N.(Sergiu Nicolae Lahman – n.r.) au pătruns în locuința numitului P.G., situată în mun. Suceava, prin forțarea geamului și a ușii de acces de la bucătărie, de unde, după ce au răvășit mai multe bunuri, au sustras suma de 7.150 euro și 14.800 lei, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 47.000 lei și
– în data de 05.01.2019, în intervalul orar 17.00-19.00, inculpatul M.C.T. a pătruns prin efracție, în imobilul persoanei vătămate B.G.R., situat în mun. Suceava, de unde a sustras o casetă metalică de valori care conținea mai multe sume de bani, respectiv: 137.600 lei, 11.250 euro, 1.820 dolari americani și mai multe bijuterii din aur, creând un prejudiciu total de aproximativ 250.000 lei”.
„Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptelor și a stabilirii răspunderii penale a tuturor participanților.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăți”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.






