Un tânăr în vârstă de 33 de ani, din Suceava, a fost condamnat definitiv și irevocabil la o pedeapsă de cinci ani și șase luni de închisoare pentru furt, fapta pentru care a ajuns după gratii fiind comisă deși acesta era într-o perioadă de încercare, după ce a fost eliberat condiționat din penitenciar, cu un rest de pedeapsă de 627 de zile.
Inculpatul, Gheorghe Țibichi, a fost condamnat definitiv și irevocabil miercurea trecută, două zile mai târziu el fiind identificat și reținut de polițiști în zona centrală a municipiului Suceava.
Pe numele lui Gheorghe Țibichi figurează o primă condamnare, pentru furturi, în anul 2008. Eliberat condiționat cu restul de pedeapsă amintit, acesta a mai comis un furt în mai 2011.
Gheorghe Țibichi a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, de unde va fi transferat în penitenciarul în care își va ispăși pedeapsa.
Tot vineri, agenții de la Postul de Poliție Capu Câmpului au pus în executare un mandat pe numele lui Ionuț Gemănari, în vârstă de 21 de ani, localnic, care a fost condamnat de Tribunalul Suceava la o pedeapsă de patru ani de închisoare, pentru tentativă de viol.