După furt

Hoț din mașini, prins în toiul nopții, în centrul Sucevei

Un individ care a spart o mașină parcată în zona centrală a municipiului Suceava a fost prins la scurt timp, după câteva sute de metri, de o patrulă mixtă de siguranță publică poliție-jandarmi.
Era în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 2.40, când echipajul oamenilor legii a observat pe strada Nicolae Bălcescu un tânăr suspect, care ascundea ceva sub haina cu care era îmbrăcat și a încercat să evite patrula.
Somat să se oprească, respectivul a luat-o la fugă, însă a fost prins în câteva minute, fiind anunțate și alte două patrule din zonele învecinate.
Asupra respectivului, identificat în persoana unui tânăr de 19 ani, Bogdan H., localnic, au fost găsite o stație radio de emisie-recepție pentru auto și un CD player cu interfață detașabilă.
Inițial, tânărul a declarat că le-a cumpărat de la un amic de-al său cu suma de 300 de lei.
Polițiștii au găsit totuși, în aceeași noapte, un autoturism parcat pe strada Mihai Viteazul, cu ușa față stânga deschisă, iar din interior lipseau bunurile găsite asupra suspectului, acesta recunoscându-și fapta.
„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Descinderi ale Poliției în baruri și săli de jocuri, cu ”prafuri” găsite și amenzi mari pe linie de pază și protecție

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României